Costul finanțării statului român a intrat într-un nou trend ascendent, reflectând o povară fiscală tot mai mare pentru bugetul de stat. Conform unui raport elaborat de BNR, intitulat „Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergență nominală”, ponderea titlurilor de stat cu dobânzi anuale medii cuprinse între 7% și 9,99% a ajuns la aproximativ 24% în anul 2025. Această cifră reprezintă o schimbare majoră față de perioada 2014-2021, când astfel de instrumente cu cupoane ridicate erau aproape inexistente în portofoliul datoriei.
Structura instrumentelor financiare utilizate de stat a suferit modificări semnificative în ultimii ani. Titlurile cu cupoane cuprinse între 5% și 6,99% au ajuns să reprezinte circa 39% din totalul portofoliului în 2025, de la un nivel de doar 11% înregistrat în 2021. În același timp, ponderea titlurilor cu dobânzi sub 3% a scăzut la aproximativ 15%, de la aproape o treime din total în anul 2021, semnalând o mutare către instrumente de finanțare mai scumpe.
Analiza BNR evidențiază faptul că România înregistrează unele dintre cele mai mari valori ale ratei dobânzii implicite din regiune, alături de Ungaria și Polonia. În anul 2025, statul român a plătit aproximativ 5,6% din totalul datoriei pentru acoperirea dobânzilor, un nivel care este de două ori mai ridicat decât media Uniunii Europene. Această evoluție este atribuită ritmului accelerat al soldului datoriei publice și unei percepții negative a investitorilor asupra finanțelor publice.
Sustenabilitatea financiară a sectorului guvernamental este pusă sub semnul întrebării din cauza derapajelor fiscale recente. Specialiștii de la BNR avertizează că rata sustenabilității a depășit pragul de 10%, valoare peste care finanțarea nu mai este considerată confortabilă. De asemenea, nivelul tragerilor și al rambursărilor anuale de bani s-a dublat față de perioada de dinaintea pandemiei, ceea ce indică un ritm de creștere accelerat al necesarului de finanțare pentru acoperirea deficitelor.
O altă preocupare majoră vizează structura datoriei, deoarece circa 50% din angajamentele statului român sunt denominate în valută străină. În contextul unei posibile încetiniri economice sau al scăderii exporturilor, rambursarea acestor datorii în monedă străină ar putea genera presiuni valutare. România face o excepție în regiune prin acest nivel ridicat de datorie în valută, majoritatea guvernelor vecine optând pentru finanțări în monedă locală.
Scadența medie a titlurilor guvernamentale din România se menține la o valoare de peste 6 ani, un indicator care a cunoscut îmbunătățiri după criza financiară din 2009. Deși o scadență mai lungă ajută la extinderea timpului de refinanțare, aceasta poate duce la fixarea unor costuri de finanțare mai mari pe termen lung. În prezent, investitorii străini preferă instrumentele cu scadență medie mai mare, în timp ce rezidenții aleg titluri cu scadență sub 5 ani.