Strategia de politică monetară aplicată de BNR, axată pe țintirea directă a inflației, traversează o perioadă de evaluare necesară în contextul volatilității economice globale. De peste două decenii, mandatul principal vizează menținerea stabilității prețurilor, însă experiența recentă sugerează că abordările pur mecaniciste pot genera decizii costisitoare pe termen lung. Provocarea centrală rămâne echilibrarea reacțiilor pentru a evita atât dezancorarea anticipațiilor, cât și amplificarea efectelor negative asupra economiei prin decizii prociclice.
În România, s-a observat o perioadă prelungită de politică monetară staționară, caracterizată prin menținerea ratei dobânzii de la 6,5% începând din august 2024. Această abordare de tip „wait-and-see” a fost justificată prin evaluarea constantă a decalajului dintre cererea și oferta agregată, în condiții de presiuni inflaționiste pe segmentul energetic. Deciziile au fost influențate de șocurile de ofertă și de necesitatea de a evita reacțiile pripite în fața unor turbulențe care pot fi temporare.
Contextul fiscal din ultimii ani a îngrițit spațiul de manevră al autorităților monetare, în special după anul 2024, când deficitul public a atins 9,3% din PIB. Această expansiune bugetară, comparabilă cu un „helicopter money”, a generat presiuni asupra stabilității macrofinanciare, în timp ce politica monetară a virat spre relaxare în iulie și august 2024. În consecință, BNR a ales să mențină dobânda de referință pentru a nu întări caracterul prociclic al politicii în raport cu dinamica salarială și impulsul bugetar.
Analiza comparativă a eficienței regimului de țintire a inflației arată că România se distinge prin dificultăți de stabilizare față de partenerii regionali. În cei 21 de ani de la adoptarea strategiei, inflația s-a situat în intervalul țintei doar în 6 ani, adică sub o treime din perioada analizată. Comparativ cu Cehia sau Polonia, unde inflația a încheiat anul deasupra intervalului țintei în doar 5, respectiv 6 ani, profilul românesc rămâne unul cu o tradiție inflaționistă persistentă.
Evoluția prețurilor a fost marcată de șocuri externe masive, precum conflictul din Ucraina și crizele energetice, care au amplificat dependența de materiile prime. În anul 2025, inflația a cunoscut un salt temporar, cauzat de eliminarea plafonării prețurilor la energia electrică, majorările impozitelor indirecte și deprecierea cursului valutar. Deși anticipațiile de inflație au rămas ancorate pe termen mediu, persistenta inflației de bază indică limite ale eficienței actualului cadru de politică monetară în fața șocurilor structurale.
Strategia de țintire a inflației a fost introdusă în România în anul 2005, ca parte a pregătirilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Această metodă, utilizată și de alte bănci centrale precum cele din Noua Zeelandă sau Canada, urmărește transparența și ancorarea așteptărilor agenților economici. Totuși, succesul acestui regim depinde nu doar de monitorizarea ratei inflației, ci și de capacitatea de a gestiona influențele politicii fiscale și ale șocurilor de ofertă externe.