Președintele Parlamentului de la Teheran, Mohammad Bagher Ghalibaf, a propus o modificare radicală a regulii de politică monetară cunoscută sub numele de regula Taylor. Această propunere vine ca o reacție la decizia Federal Reserve de a majora dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, până la un interval de 3,75% - 4%. Noua formulă, denumită de oficialul iranian „Regula Taylor a Strâmtorilor”, introduce variabile care reflectă traficul prin zonele strategice de la Strâmtorile Ormuz și Bab al-Mandab.
Formula originală, elaborată de profesorul american John Taylor în 1993, urmărește stabilirea țintei pentru dobânda de politică monetă prin calcularea ratei inflației și a deviației PIB-ului de la nivelul potențial. Mohammad Bagher Ghalibaf a extins această ecuație adăugând coeficienți care țin cont de traficul maritim, susținând că dobânda nu poate rezolva puncte de strangulare logistică. Oficialul a declarat pe Twitter că r** nu reprezintă o dobândă neutră, ci o primă de risc stabilită de Iran, provocând astfel o provocare directă asupra modului în care se gestionează politicile monetare.
Analistul francez Arnaud Bertrand a observat caracterul unic al acestui stil de comunicare, subliniind că este prima dată când o țară amenință o altă entitate folosind o ecuație matematică. Totodată, profesorul Warwick Powell a criticat propunerea, argumentând că modificarea scoate în evidență absurditatea regulii Taylor, deoarece instrumentele monetare nu pot controla o inflație cauzată de penuria de materii prime. Powell susține că reacțiile previzibile ale instituțiilor monetare americane pot produce efecte negative asupra stabilității economice globale.
Economistul spaniol Daniel Lacalle a criticat decizia Federal Reserve, considerând că majorarea dobânzii este o iluzie a acțiunii care nu va reduce prețurile energiei sau va produce resurse precum petrolul și gazele. Conform lui Lacalle, această politică penalizează sectorul privat productiv fără a atinge excesele fiscale. În același timp, datele oferite de Federal Reserve Bank of Atlanta arată că, conform regulii Taylor, dobânda de referință ar trebui să fie de 5,3% sau chiar 6,5%, mult peste nivelul de 4,25% anticipat de Fed.
Contextul actual al politicilor monetare globale este marcat de o tensiune constantă între controlul inflației și gestionarea datoriilor guvernamentale. De la criza financiară din 2008 - 2009, multe bănci centrale au ignorat regula Taylor pentru a evita aplicarea unor dobânzi care ar fi fost considerate incomode pentru stabilitatea piețelor. Această tendință a dus la acuzații că utilizarea cadrului de țintire a inflației poate submina, pe termen lung, întregul sistem financiar internațional.
Implicațiile acestei propuneri iraniene sugerează o schimbare de paradigmă în care controlul rutelor maritime vitale și puterea militară pot dicta direcția politicilor monetare internaționale. Dacă băncile centrale nu își pot adapta instrumentele la noile realități geopolitice, există riscul unei pierderi masive de încredere în instituțiile financiare tradiționale. Această evoluție ar putea marca intrarea într-un teritoriu economic necunoscut, unde sursele de putere și influență se schimbă dramatic față de modelul stabilit în ultimele decenii.