Instituțiile financiare nu pot transfera responsabilitatea pentru fraudele cibernetice asupra clienților atunci când breșele de securitate apar în sistemele proprii, chiar dacă intervine o eroare umană a unui angajat. Monica Calu, președintele Asociației Consumatorii Uniți, argumentează că, dacă datele de identificare ale consumatorului au fost deja extrase din baza de date a băncii, standardul de vigilență al acestuia este compromis. În astfel de cazuri, atacatorii folosesc detalii reale, precum CNP-ul sau istoricul tranzacțiilor, pentru a manipula victimele prin tehnici de vishing.
Băncile tind să utilizeze validarea online sau semnătura electronică ca pe un paravan juridic pentru a acuza utilizatorii de „neglijență gravă”. Această strategie de apărare urmărește transformarea unei vulnerabilități de reziliență operațională corporativă într-o culpă individuală a victimei. Totuși, Monica Calu subliniază că instituțiile financiare sunt obligate prin reglementările europene să asigure o reziliență operațională deplină, având sisteme capabile să blocheze tranzacțiile frauduloase înainte ca fondurile să părăsească ecosistemul bancar.
Reglementările europene, precum Regulamentul DORA, Directiva NIS 2 și Cyber Resilience Act, impun băncilor și fintech-urilor obligații stricte de securitate. Aceste norme obligă entitățile să asigure o reziliență operațională completă și să raporteze imediat incidentele majore. Monica Calu menționează că consumatorul nu are nicio vizibilitate sau pârghie asupra modului în care o bancă își instruiește personalul sau își configurează protocoalele de acces, ceea ce face ca eșecul filtrelor de securitate să fie responsabilitatea băncii.
Pe lângă riscurile digitale, consumatorul român se confruntă cu o vulnerabilitate financiară structurală cauzată de inflația ridicată. Micii investitori de retail și persoanele care economisesc la bănci se trezesc adesea cu randamente reale negative la scadență. În acest context, riscul economic este transferat asimetric pe umerii consumatorilor, în timp ce băncile și administratorii de fonduri își securizează profiturile prin diverse comisioane de administrare sau de retragere, oferind adesea o consultanță financiară insuficientă.
În ceea ce privește noile instrumente financiare, precum Conturile de Economii și Investiții (CEI), Monica Calu avertizează asupra riscurilor ascunse. Deși acestea oferă facilități fiscale, banii plasați în acțiuni sau obligațiuni nu sunt protejați de Fondul de Garantare a Depozitelor, asumându-se riscul de piață integral. Complexitatea arhitecturii fiscale și posibilele comisioane de tranzacționare pot anula beneficiile scutirilor de impozit, transformând aceste conturi în capcane de captivitate financiară pentru cei aflați în crize de lichiditate.
Protecția consumatorilor în mediul digital este influențată de evoluția reglementărilor europene care vizează securitatea tranzacțiilor. Directiva PSD3 și Regulamentul DORA mută sarcina probei de pe umerii utilizatorilor pe cei ai industriei financiare. Aceste măsuri cer ca băncile să ofere aplicații de mobile banking cu funcționalități de gestionare simplificată a mandatelor de plată recurente, permițând utilizatorilor să revoce abonamentele instantaneu printr-un singur buton.