Retailerul olandez Ahold Delhaize, grup din care face parte și lanțul Mega Image, va prelua operațiunile Tesco din Cehia și Slovacia. Tranzacția este evaluată la 1,7 miliarde de euro și include întregul set de active din aceste două țări. Anunțul a fost făcut de Tesco, cel mai mare lanț de supermarketuri din Marea Britanie, marcând o etapă importantă în reorganizarea portofoliului său de active internaționale.
Achiziția vizează nu doar rețeaua de magazine, ci și infrastructura logistică esențială a grupului britanic. Tranzacția cuprinde toate punctele de vânzare și birourile din Cehia și Slovacia, precum și centrele de distribuție situate în Kralupy, Presov și Beckov. Această mișare strategică vine după ce Ahold Delhaize a fost identificat ca unul dintre potențialii ofertanți, alături de grupul german Schwarz și retailerul polonez Biedronka.
Tesco estimează că această vânzare îi va genera încasări nete de aproximativ 1,2 miliarde de euro. Compania britanică intenționează să utilizeze cea mai mare parte din această sumă pentru a returna acționariilor prin intermediul unui program suplimentar de răscumpărare de acțiuni. Decizia de a vinde operațiunile din Cehia și Slovacia separat de cele din Ungaria a fost luată pentru a evita eventualele dificultăți cauzate de deciziile autorităților locale.
Operațiunile din Europa Centrală și de Est reprezintă singurele active semnificative rămase pentru Tesco în afara Marii Britanii și Irlandei. După o serie de tranzacții începute în 2014, compania și-a redus considerabil imperiul internațional, inclusiv prin ieșirea de pe piața din China în 2020. Divizia europeană a grupului britanic a raportat anul trecut venituri de 4,5 miliarde de lire sterline, însă contribuția sa la profitul operațional total a fost limitată.
Această expansiune a Ahold Delhaize în regiune urmează unei achiziții majore efectuate recent în România. În luna ianuarie 2025, grupul a finalizat preluarea retailerului Profi Rom Food SRL de la MidEuropa pentru suma de aproximativ 1,3 miliarde euro. Prin această mișcare, Ahold Delhaize își consolidează poziția pe piața locală, unde operează deja cu aproape 1.000 de magazine sub brandul Mega Image, alături de rețeaua Profi.
În contextul global, Tesco rămâne lider pe piața britanică de retail alimentar, deși a raportat o încetinire a creșterii vânzărilor în Marea Britanie în primul trimestru. Această evoluție a fost influențată de scăderea încrederii consumatorilor, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 66,6 miliarde de lire sterline în cursul anului 2025.