Radu Crăciun analizează dacă România se poate confrunta cu o situație economică similară cu criza prin care a trecut Grecia după anul 2008. Analiza compară indicatorii macroeconomici actuali ai României cu datele de la începutul crizei grecești, evidențiind faptul că etichetarea actuală a economiunii românești drept „în criză” este nejustificată prin cifre. În prezent, România înregistrează o scădere subunitară a PIB-ului, un șomaj de aproximativ 4% și o stagnare a veniturilor, spre deosebire de Grecia.
În perioada 2008-2014, Grecia a suferit o prăbușire a PIB-ului de 25%, în timp ce șomajul a explodat de la 8% la 27%. Această perioadă a fost marcată de insolvența sistemului bancar, retrogradarea pieței de capital și închiderea a peste 200.000 de afaceri, afectând sever clasa de mijloc. Deși ambele economii au beneficiat de perioade de creștere bazate pe consum și finanțate prin deficite, Grecia a avut o creștere medie de 3,5%-4% anual înainte de colaps.
Un punct comun semnificativ este nivelul evaziunii fiscale. Grecia a înregistrat un procent de 28% TVA necolectat, iar pentru România estimările actuale indică un nivel de 30%, deși gradul de digitalizare al plăților este superior. Deficitul bugetar al României a scăzut cu 30% în primele opt luni ale anului, însă datoria externă este estimată că va crește până la un maxim de 64% în anul 2028, dacă ajustarea bugetară planificată este respectată.
Diferența majoră constă în politica monetară și cursul de schimb. Grecia, fiind în zona euro, nu a putut utiliza devalorizarea monedei sau stimularea prin dobânzi, fiind nevoită să aplice măsuri de austeritate dure, precum tăieri de salarii și pensii. România dispune de un curs de schimb flexibil și de o politică monetară gestionată de BNR, instrumente esențiale pentru atenuarea șocurilor economice, spre deosebire de constrângerile impuse de Banca Centrală Europeană în Grecia.
Evoluția costurilor cu forța de muncă reprezintă un alt factor de risc pentru competitivitate. În ultimii 15 ani, în România, costurile cu munca au crescut de 2,5 ori mai rapid decât productivitatea, o tendință similară cu cea observată în Grecia. Această discrepanță agravează deficitele externe și pune presiune pe stabilitatea economică pe termen lung, necesitând reforme care să coreleze creșterea salariilor cu performanța muncii.
Riscul major pentru România este întârzierea reformelor necesare pentru refacerea echilibrului economic. Dacă guvernele nu administrează reformele, țara ar putea ajunge sub presiunea strictă a Comisiei Europene sau a FMI, similar perioadei 2009-2011. Într-un scenariu de înghețare a piețelor financiare, soluțiile rămase la dispoziție ar putea fi cele mai dureroase, deoarece investitorii ar putea retrage finanțările în cazul unei scăderi a ratingului sau a instabilității politice.