Concordatul preventiv reprezintă un mecanism juridic crucial pentru companiile care traversează dificultăți financiare, oferind posibilitatea de a evita insolvența prin restructurarea activității. Acest instrument vizează protejarea intereselor creditorilor și asigurarea continuității afacerilor viabile înainte ca acestea să devină insolvabile. Totuși, în România, utilizarea acestui procedură este semnificativ mai redusă decât în alte economii europene mari, în ciuda faptului că cadrul legislativ este adaptat normelor internaționale.
Deși România a modificat Legea nr. 85/2014 prin Legea nr. 216/2022 pentru a transpune Directiva (UE) 2019/1023, aplicarea practică rămâne scăzută. Conform datelor ONRC, în primele cinci luni ale anului curent, s-au deschis 80 de proceduri de concordat preventiv, ceea ce reprezintă o creștere de 158% față de perioada similară din anul precedent. Cu toate acestea, din fiecare 100 de proceduri de insolvență deschise, doar trei sunt de tip concordat preventiv, indicând o utilizare încă limitată.
Analiza realizată de EY România evidențiază că succesul restructurării depinde de intervenția timpurie, însă multe companii aleg să acționeze doar după ce blocajele de lichiditate devin acute. Datele disponibile până la 30 iunie 2026 arată că numeroase cereri sunt respinse de către judecătorul sindic din cauza lipsei de pregătire riguroasă. În cazul în care procedurile sunt deschise, o mică parte reușește să fie finalizată cu succes, majoritatea debitorilor ajungând în final în insolvență.
Factorii care afectează eficiența acestui proces includ planurile de reorganizare prea optimiste și lipsa finanțării în timpul restructurării. De asemenea, ponderea ridicată a creanțelor fiscale reprezintă o barieră, având în vedere dificultatea negocierilor cu creditorii fiscali. Lipsa de maturitate instituțională și nevoia de consolidare a jurisprudenței contribuie, de asemenea, la o predictibilitate scăzută, ceea ce induce reticență în rândul creditorilor care refuză să susțină restructurări complexe.
În jurisdicțiile europene precum Franța, Germania sau Țările de Jos, instrumentele de restructurare preventivă sunt integrate în practica financiară și bancară. În aceste economii, creditorii acceptă negocierile timpurii deoarece valoarea unei afaceri viabile este, de cele mai multe ori, superioară recuperării obținute printr-o procedură de faliment. În România, restructurarea este încă percepută adesea ca o etapă intermediară către insolvență, nu ca o alternativă preventivă eficientă.
Problemele operaționale, precum deteriorarea marjelor, pierderile recurente sau creșterea costurilor fixe, trebuie identificate și tratate înainte de declinul financiar. Intervenția timpurie permite reorganizarea activităților și renegocierea relațiilor comerciale într-un moment în care societatea încă dispune de alternative de salvare. Utilizarea corectă a concordatului preventiv transformă procesul dintr-un simplu mecanism de rearanjare a datoriilor într-un plan de redresare credibil și sustenabil.