Concordatul preventiv reprezintă un mecanism esențial pentru salvarea companiilor viabile înainte ca dificultățile financiare să determine insolvența. Deși legislația românească este aliniată la standardele europene, acest instrument este utilizat mult mai rar în România comparativ cu jurisdicții precum Franța, Germania, Țările de Jos sau Italia. Scopul principal al acestui proces este conservarea valorii economice a afacerii și protejarea intereselor creditorilor prin restructurarea timpurie a activității.
În urma reformei legislative din 2022, prin Legea nr. 216/2022, România a transpus principiile Directivei (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă. Această modificare a avut ca scop stimularea prevenției insolvenței și încurajarea restructurării timpurie a companiilor care încă mai pot fi salvate. Totuși, în prezent, România înregistrează o utilizare scăzută a acestui mecanism, deși cadrul juridic este acum comparabil cu cel din economiile occidentale.
Datele furnizate de ONRC arată că în primele cinci luni ale anului curent de 80 de proceduri de concordat preventiv au fost deschise, ceea ce reprezintă o creștere de 158% față de perioada similară din 2025. În ciuda acestei evoluții, instrumentul rămâne marginal în raport cu insolvențele. Din fiecare 100 de proceduri de insolvență deschise în țară, doar trei sunt de tip concordat preventiv, indicând faptul că problema constă în gradul de utilizare a mecanismului, nu în legislație.
Multe dintre procedurile de concordat deschise sunt respinse de către judecătorul sindic, fapt ce indică o pregătire insuficientă a cererilor. De asemenea, o mică parte din procedurile finalizate cu succes reușește să evite insolvența, deoarece debitorii ajung adesea în procese în care opțiunile de redresare sunt limitate. Planurile de reorganizare sunt adesea prea optimiste sau nu includ finanțări adecvate, iar dificultatea de a negocia cu creditorii fiscali complică procesul de restructurare.
În România, restructurarea este adesea percepută ca o etapă intermediară către insolvență, nu ca o alternativă preventivă. Lipsa unei culturi a restructurării și tendința antreprenorilor de a acționa doar după ce blocajele de lichiditate devin acute afectează succesul. În economiile cu tradiție, precum Franța sau Germania, creditorii acceptă negocierile timpurii deoarece valoarea unei afaceri viabile depășește recuperarea obținută printr-un faliment clasic.
Evoluția piețelor și a indicatorilor economici din România este influențată de stabilitatea cadrului legislativ și de capacitatea companiilor de a gestiona riscurile financiare. În contextul actual, gestionarea eficientă a lichidităților și identificarea timpurie a problemelor operaționale, precum pierderile recurente sau creșterea costurilor fixe, sunt vitale pentru supraviețuirea entităților juridice.