Intrarea unei companii în insolvență nu implică automat răspunderea personală a administratorilor pentru datoriile acesteia. Deși eșecul financiar nu reprezintă automat un fapt imputabil organelor de conducere, deschiderea procedurii impune o analiză retrospectivă a modului de administrare. Din acest motiv, pregătirea trebuie să înceapă prin verificarea atentă a situației juridice, contabile, fiscale și patrimoniale, nu doar prin redactarea cererii către tribunal.
Conform art. 169 din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic poate decide ca o parte sau întregul pasiv al societății să fie suportat de membrii organelor de administrare și conducere. Această măsură poate viza și persoanele care exercită control asupra deciziilor financiare sau operaționale, indiferent de calitatea lor formală. Răspunderea este limitată la prejudiciul legat de cauzalitatea cu fapta imputată, vizând gesturi precum utilizarea bunurilor în interes propriu sau ținerea unei contabilități neconforme.
Modificările legislative aduse prin Legea nr. 239/2025 au consolidat mecanismele de identificare a cauzelor insolvenței. În acest context, evidența contabilă devine un punct critic, deoarece nepredarea documentelor către administrator sau lichidator poate genera o prezumție de culpă. În cazul neîndeplinirii obligațiilor de depunere a declarațiilor fiscale, se poate prezuma, până la proba contrară, că nu s-a ținut o contabilitate conformă cu legea.
O verificare completă trebuie să includă depunerea situațiilor financiare, inventarierea patrimoniului, stocurilor și a mijloacelor fixe. Este necesară și reconclierea creanțelor și datoriilor, precum și verificarea documentelor justificative pentru operațiunile înregistrate. Scopul este asigurarea unei reflectări corecte a realității economice, nu doar o simplă corectare a situației, pentru a putea explica și documenta orice operațiune a societății.
Analiza trebuie să cuprindă și tranzacțiile cu asociații sau societățile afiliate, precum și transferurile de active sau împrumuturile intra-grup. Este relevantă și monitorizarea operațiunilor care au determinat diminuarea patrimoniului în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii. Legea vizează și situațiile în care activele sunt transferate către persoane strâns legate de debitor, în scopul sustragerii acestora de la urmărirea creditorilor.
Pregătirea procesului de insolvență necesită o colaborare strânsă între administratori, avocați și specialiști financiar-contabili. Aceștia trebuie să identifice și să remedieze erorile contabile sau lipsurile documentare înainte de deschiderea procedurii. O astfel de precauție este vitală, deoarece răspunderea poate duce la interdicții privind exercitarea funcției de administrator sau participarea la alte societăți, depășind simpla suportare a unui pasiv.
context_missing: true