Procesul de recrutare devine un punct critic de risc pentru companii, depășind sfera simplului control asupra contractelor semnate cu agențiile de recrutare. Pe măsură ce standardele ESG și cerințele de „due diligence” devin mai riguroase, organizațiile trebuie să monitorizeze întregul lanț de furnizori. Reclamațiile privind taxe ilegale, informațiile înșelătoare sau condițiile de muncă diferite de cele promise pot declanșa investigații, litigii și costuri reputaționale semnificative pentru companiile beneficiare.
Problema principală rezidă în lipsa vizibilității asupra intermediarilor care realizează selecția efectivă a candidaților. Multe organizații cunosc partenerul contractual, dar nu pot identifica cine a purtat discuțiile inițiale, ce oferte au fost primite sau cine a suportat costurile de transport și cazare. Există riscul ca un candidat să ajungă la locul de muncă cu o datorie egală cu două salarii, chiar dacă agenția românească a declarat contractual că nu percepe taxe.
Directiva (UE) 2024/1760 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor (CSDDD) schimbă perspectiva asupra acestor riscuri. În România, o companie din industria auto care recrutează 150 de lucrători din afara Uniunii Europene poate descoperi ulterior că intermediarii din țara de origine au perceput taxe nejustificate. Astfel, impactul nu mai este doar unul de conformitate, ci devine un cost direct de continuitate operațională, afectând retenția și producția.
Regulile CSDDD vor fi aplicabile de la 26 iulie 2029, după ce statele membre finalizează transpunerea până în iulie 2028. Directiva vizează companiile din Uniunea Europeană cu peste 5.000 de angajați și o cifră de afaceri netă mondială de peste 1,5 miliarde euro. Pentru entitățile din afara UE, pragul de aplicare este cifra de afaceri netă de peste 1,5 miliarde euro realizată în Uniune, indiferent de numărul de angajați.
Departamentele de HR trebuie să treacă de la audituri anuale la monitorizarea reală a traseului candidatului și a mecanismelor de sesizare. Este esențial ca personalul extern să poată utiliza canalele de comunicare și ca orice semnal să ducă la o investigație și remediere. Companiile nu pot externaliza responsabilitatea pentru modul în care sunt tratați oamenii, iar instrumentele de control trebuie să fie proporționale cu expunerea la risc, nu doar o birocrație suplimentară.
Implementarea acestor norme de diligență necesară se înscrie într-un context de reglementări europene tot mai stricte privind responsabilitatea socială și de mediu. Companiile sunt obligate să gestioneze efectele negative asupra drepturilor omului în toate operațiunile proprii, în filiale și în relațiile relevante din lanțul de activități. Această evoluție forțează o integrare a sustenabilității în deciziile de business, de la selectarea partenerilor la gestionarea incidentelor.