Diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale nu garantează Uniunii Europene protecție împotriva volatilității prețurilor, afectând în continuare gospodăriile, industria și bugetele publice. Într-o analiză publicată la 2 noiembrie, Elise Viadere, cercetătoare la Centre for European Reform, susține că diversificarea reduce riscurile de aprovizionare, dar nu elimină șocurile de preț. Aceasta subliniază necesitatea de a reduce consumul de gaz și influența acestuia asupra prețului electricității, protejând în același timp consumatorii vulnerabili.
Utilizarea gazului natural lichefiat (LNG) permite Europei să cumpere de la furnizori multipli, însă pune regiunea în concurență directă cu alte zone pentru încărcăturile disponibile. Această flexibilitate comercială nu echivalează cu o protecție reală, deoarece o perturbare a exporturilor din zona Golfului poate reduce oferta mondială și majora prețurile. Astfel, chiar și furnizorii care nu importă direct din zonele afectate rămân expuși la creșterea costurilor pe piețele alternative.
Impactul financiar este semnificativ, ACER estimând că conflictul din Orientul Mijlociu ar putea adăuga între 18 și 33 de miliarde de euro la costul importurilor de gaze din vara anului 2026. Această sumă reprezintă o limită superioară indicativă și un calcul contrafactual, nu o cheltuială directă din bugetul UE. Totodată, Comisia Europeană a estimat în mai că măsurile energetice ar putea costa 14,5 miliarde de euro, însă prelungirea acestora până la sfârșitul anului 2026 ar putea ridica cifra la 38,6 miliarde de euro.
O problemă structurală majoră este modul în care gazul influențează prețul electricității pe piața angro. Deși în 2022 centralele pe gaz produceau doar 19% din electricitatea UE, ele au stabilit prețul de echilibru în 55% din timp, conform modelării JRC. Această discrepanță între ponderea producției și influența asupra prețului înseamnă că orice scumpire a combustibilului ridică prețul energiei, indiferent de tehnologia utilizată pentru producție, reducând avantajul economic al trecerii la alte surse.
Pentru a aborda aceste deficiențe, Elise Viadere propune trei direcții de reformă esențiale. Prima vizează corectarea stimulentelor pentru investiții, astfel încât taxele aplicate electricității să nu anuleze beneficiile eficienței energetice. A doua recomandare este remunerarea flexibilității în piețe, oferind valoare sistemelor de stocare precum bateriile. În final, se propune concentrarea finanțării publice asupra proiectelor care aduc beneficii societății, cum ar fi rețelele transfrontaliere, acolo unde piața nu poate recompensa investiția integral.
Securitatea energetică a Uniunii Europene depinde de un echilibru fragil între disponibilitatea fizică a resurselor și costul economic al acestora. Chiar dacă rezervele necesare sunt disponibile, mecanismele de stocare și intervențiile guvernamentale pentru protecția prețurilor pot genera presiuni suplimentare asupra datoriilor publice și a contribuabililor. Tranziția către un mix energetic diversificat necesită nu doar noi surse, ci și o gestionare eficientă a flexibilității și a infrastructurii de rețea.