Industria metalurgică din România traversează o perioadă critică, fiind amenințată de o prăbușire continuă în absența investițiilor masive și a unor mecanisme de sprijin adecvate. Conform unei analize realizate de Energy Policy Group (EPG), de Izabela Manea și Sabina Ghiță, sectorul este afectat de trei provocări majore care îi compromit competitivitatea. Acestea includ costurile ridicate ale energiei electrice pentru unitățile energointensive, accesul limitat la finanțare pentru transformarea tehnologică și lipsa unor mecanisme de piață care să recompenseze producția locală cu emisii reduse de carbon.
În segmentul aluminiului, ALRO Slatina apare ca principalul producător primar din țară și cel mai mare consumator industrial de energie electrică. Deși compania a înregistrat o creștere a producției primare de 5% față de anul anterior, impulsionată de cererea din industriile de apărare și aerospațială, viitorul rămâne incert. Analiza EPG subliniază faptul că prețul ridicat al energiei electrice continuă să exercite un impact major asupra capacității de competitivitate a acestui sector industrial strategic.
Situația este mult mai gravă în ceea ce privește producția de oțel primar, unde Liberty Galați a intrat în insolvență în 2025 din cauza datoriilor acumulate. Combinatul și platforma industrială se află în proces de licitație, însă după două runde consecutive de licitație internațională fără niciun ofertant, viitorul acestuia este incert. În contrast, producătorii de oțel secundar, precum ArcelorMittal (Hunedoara), Tenaris Silcotub (Călărași) sau AFV Beltrame Group, au reușit să evolueze prin investiții în retehnologizare și energie regenerabilă.
Sectorul cuprului suferă de o problemă structurală legată de lipsa infrastructurii necesare prelucrării materiei prime. Deși România deține rezerve considerabile administrate de Cupru Min, minereul sau concentratul sunt trimise pentru prelucrare în afara Europei, inclusiv în China. Acest proces forțează țara să exporte materie primă și să importe ulterior cupru procesat. Recent, combinatul Oțelul Roșu, aflat în faliment de mai mulți ani, a fost achiziționat de UMB Group, care promite modernizare și decarbonizare.
Analiza evidențiază necesitatea unei strategii industriale care să prioritizeze dezvoltarea infrastructurii pentru decarbonizare și să faciliteze accesul la energie la prețuri competitive. Autorii recomandă utilizarea mai eficientă a fondurilor publice și a achizițiilor publice ecologice pentru a susține transformarea. Înțelegerea capacităților industriale actuale prin instrumente de monitorizare, precum CEE Metals Transition Tracker, este considerată un pas esențial pentru mobilizarea resurselor necesare de către autorități și companii.
Industria metalurgică din România se află la intersecția unor obiective europene fundamentale, precum autonomia strategică, securitatea energetică și atingerea țintelor de decarbonizare. Contextul actual reprezintă o oportunitate pentru Europa Centrală și de Est de a transforma producția locală. Totuși, succesul depinde de capacitatea statului de a reglementa nevoile industriei pentru a asigura o tranziție tehnologică sustenabilă și competitivă pe piețele internaționale.