România se confruntă cu riscul de a pierde o oportunitate strategică majoră legată de producția de gaze din perimetrul Neptun Deep și de eliminarea importurilor de gaze rusești din Uniunea Europeană. În loc să devină un furnizor central pentru Europa de Sud-Est, țara ar putea ajunge să exporte resurse ieftine din Marea Neagră și să importe gaze scumpe. Acest scenariu ar putea duce la transferarea costurilor directe către consumatorii români, conform analizei realizate de Dumitru Chisăliță.
Specialistul în energie subliniază că debutul producției din Neptun Deep, estimat pentru prima jumătate a anului 2027, coincide cu eliminarea accesului gazelor naturale lichefiate din Rusia la 1 ianuarie și al gazelor prin conducte la 30 septembrie. Această conjuntură ar putea permite României să furnizeze energie pe o piață europeană aflată în căutare de alternative. Totuși, lipsa unei strategii coerente ar putea împiedica consolidarea poziției regionale a țării în acest moment critic.
Dumitru Chisăliță susține că autoritățile ar fi trebuit să pregătească din timp o strategie prin dezvoltarea producției interne și extinderea infrastructurii de transport și înmagazinare. România avea posibilitatea de a construi un portofoliu competitiv de gaze americane și de a obține acces la terminale de gaze lichefiate. Aceste investiții ar fi trebuit să fie susținute de contracte cu beneficiari din regiune, pentru a asigura o strategie comercială viabilă și influență regională.
Analistul critică dur mecanismul de preempțiune a statului asupra gazelor din Marea Neagră, aprobat prin Legea nr. 171/2026, menționând că aceasta a contribuit la dublarea prețului gazelor marfă în România. El pune sub semnul întrebării destinația volumelor achiziționate și sursele de finanțare, avertizând că lipsa de transparență transmite incertitudine pieței. Fără explicații clare privind necesarul și costurile, intervențiile statului pot ajunge să coste exact pe populația pe care pretind că o protejează.
Președintele AEI consideră că veniturile din resursele naturale ar trebui să susțină dezvoltarea industriei și crearea de locuri de muncă, nu doar să alimenteze bugetul. România ar putea folosi rolul său de furnizor pentru a negocia la Bruxelles finanțări pentru infrastructură, interconectări și proiecte industriale. O abordare competentă ar trebui să urmărească câștigurile economice pe termen lung, transformând gazele într-un motor de dezvoltare economică și nu doar într-un simplu dividend imediat.
Contextul energetic european este marcat de o restructurare profundă a fluxurilor de aprovizionare, pe măsură ce Uniunea Europeană reduce dependența de resursele rusești. Această schimbare a hărții gazelor impune o adaptare rapidă a infrastructurii de transport și a capacităților de stocare la nivel regional. România se află într-un punct de inflexiune în care deciziile privind infrastructura și contractele comerciale vor determina dacă țara devine un hub energetic sau un simplu consumator de prețuri ridicate.