România se apropie de etapa de producție a gazelor naturale extrase din Marea Neagră, pregătindu-se să devină un exportator în regiune. În paralel, o parte semnificativă a populației țării continuă să utilizeze lemne pentru încălzire, din cauza lipsei infrastructurii necesare. Această discrepanță între potențialul energetic de export și realitatea consumului casnic este marcată de o dezvoltare lentă a rețelelor de distribuție a gazelor naturale.
Proiectul Neptun Deep, care va permite exploatarea resurselor din Marea Neagră, a parcurs un proces de dezvoltare de aproape 20 de ani. De la faza de proiect la cea de producție efectivă, acest interval de două decenii nu a fost suficient pentru a extinde rețelele de gaze în toate locuințele din România. Astfel, chiar și în contextul transformării țării într-un hub energetic, milioane de case vor continua să utilizeze metode tradiționale de încălzire.
Datele statistice arată o diferență majoră între numărul de locuințe și numărul de consumatori conectați la rețeaua de gaze. Din anul 2022 până în iunie anul curent, numărul de consumatori casnici conectați la rețeaua de gaze naturale a înregistrat o creștere de aproximativ 9%. Această evoluție a dus numărul punctelor de consum la nivelul de 4,6 milioane, o cifră mult sub necesitățile totale ale populației.
Situația actuală evidențiază un decalaj structural între infrastructura existentă și numărul total de unități locative din țară. România dispune de peste 10 milioane de locuințe și de 7,5 milioane de gospodării, însă doar o fracțiune din acestea beneficiază de acces la gaz natural. Această realitate indică faptul că o parte foarte mare a populației depinde încă de resurse precum lemnele pentru a asigura încălzirea locuințelor.
Înainte de intrarea în exploatare a proiectului din Marea Neagră, milioane de gospodării vor rămâne în situația de a arde lemne, în ciuda anunțurilor privind statutul de exportator. Deși România va deveni un jucător important pe piața regională de energie, accesul la gaz natural la nivel de consumator final rămâne o provocare majoră. Discrepanța dintre producția industrială și capacitatea de distribuție locală rămâne un punct critic.
Evoluția infrastructurii de distribuție a gazelor naturale în România este strâns legată de capacitatea de investiții în rețelele de transport și distribuție. Deși sectorul energetic trece printr-o transformare majoră prin proiecte de mare amploare, acoperirea rețelelor la nivel de gospodării rămâne sub nivelul necesar pentru a asigura tranziția de la combustibilii solizi la gaz. Această limitare structurală influențează direct modul în care populația gestionează consumul de energie pentru încălzire.