Instabilitatea financiară din Franța amenință stabilitatea zonei euro, pe fondul vânzărilor masive de obligațiuni guvernamentale. Randamentul titlurilor de stat franceze pe termen de 10 ani a depășit pragul de 5,1%, un nivel neîntâlnit din anul 2002. Această evoluție este însoțită de un spread față de titlurile germane de peste 170 de puncte de bază, cea mai înaltă valoare în ultimul interval de 15 ani.
La Paris, premierul Sebastien Lecornu încearcă să obțină aprobarea unui buget de austeritate prin parlament pentru a reduce deficitul estimat la 5,4% din PIB. Procesul este îngreunat de diviziuni politice profunde și de perspectiva alegerilor prezidențiale ce vor avea loc peste șase luni. Tensiunile sociale sunt accentuate de creșterea costului vieții, fenomen care a declanșat proteste violente și peste 2.000 de arestări.
Investitorii internaționali manifestă o neîncredere crescută, în condițiile în care prețul petrolului Brent a urcat spre 110 dolari pe baril. James Athey, manager de fonduri la Marlborough, consideră că Franța se află în cea mai dificilă poziție dintre toate marile piețe. Alastair Irvine de la Jupiter Asset Management a menționat că aceștia simulează scenarii pentru a evalua capacitatea de plată a statului francez pe termen lung.
Sonal Desai, director de investiții la Franklin Templeton, avertizează că o eventuală versiune 2.0 a crizei datoriilor ar putea fi mai gravă decât cea începută în Grecia. Cu o datorie publică de 3.600 de miliarde de euro, Franța depășește de zece ori datoria Greciei de la începutul crizei trecute. Din acest motiv, un bailout clasic pentru această economie de 3.000 de miliarde de euro este considerat imposibil.
Efectele de contagiune au afectat imediat piețele europene, cu randamentele Italiei urcând la 4,65% și ale Spaniei la 4,1%. Investitorii instituționali au început să își modifice portofoliile, reducând expunerile pe obligațiunile franceze și italiene în favoarea celor din Germania și Spania. În acest context, Goldman Sachs și Deutsche Bank au creat instrumente financiare pentru clienții care doresc să adopte poziții speculative sau să se protejeze.
Această situație reflectă vulnerabilitatea structurată a zonei euro, unde problemele nu mai apar la periferie, ci în nucleul economic. Deși băncile europene sunt mai bine capitalizate decât în perioada 2010, nivelul inițial al datoriei și presiunile pe cheltuielile structurale rămân puncte critice. Expertul Paul Krugman subliniază că traiectoria nesustenabilă a datoriei publice franceze pune în pericol unitatea europeană.