În anul 1963, Anthony „Tino” De Angelis a orchestrat o fraudă financiară de amploare în Statele Unite, cunoscută sub numele de „Marele scandal al uleiului pentru salată”. Acesta conducea compania Allied Crude Vegetable Oil, utilizând un mecanism de împrumut garantat cu marfă pentru a accesa fonduri uriașe. Deși actele confirmau existența stocurilor de ulei vegetal, rezervoarele folosite drept garanție conțineau, în realitate, o cantitate semnificativă de apă, sub un strat superficial de ulei.
Strategia lui De Angelis se baza pe exploatarea sistemului de creditare, în care băncile oferau bani în schimbul stocurilor depozitate, care puteau fi vândute în caz de neplată. Creditorii depindeau de certificate care atestau cantitățile de marfă, documente care erau adesea emise de o filială American Express. Reputația acestui nume oferă greutate garanțiilor, făcând ca băncile să aibă încredere în stocurile pe care nu le verificau fizic la fiecare depozit.
Pentru a păcăli controalele, De Angelis a utilizat tehnici de manipulare a conținutului rezervoarelor și a circulației mărfii. Deoarece uleiul plutește deasupra apei, o verificare superficială putea indica prezența stocurilor declarate, deși sub suprafață se afla doar apă. În plus, angajații mutau uleiul prin conducte dintr-un rezervor în altul, permițând numărarea aceleiași mărf de mai multe ori în documente, astfel încât stocurile să pară în continuă creștere.
Fondurile obținute prin aceste împrumuturi au fost direcționate către speculații pe piața uleiurilor vegetale, prin cumpărarea de contracte bursiere. De Angelis miza pe creșterea prețurilor, suprapunând riscul pieței peste o bază de active fictive. Când Allied Crude Vegetable Oil a intrat în faliment în noiembrie 1963, s-a constatat că marfa necesară pentru a plăti datoriile nu exista, deoarece apa din rezervoare nu putea fi vândută pentru a acoperi pierderile.
Scandalul a generat pierderi estimate la peste 150 de milioane de dolari pentru perioada respectivă, iar De Angelis a fost condamnat la închisoare pentru șapte ani. American Express a fost implicată direct prin filială, fiind nevoită să ofere zeci de milioane de dolari pentru a acoperi revendicările creditorilor și pentru a-și proteja reputația. Această situație a demonstrat cum o eroare de verificare la începutul lanțului poate propaga o minciună prin toate documentele financiare ulterioare.
Istoria fraudelor financiare prin manipularea activelor de stocare subliniază importanța auditului fizic în gestionarea riscurilor de credit. În sistemele moderne de finanțare, garanțiile oferite de marfă necesită verificări riguroase pentru a preveni situații în care valoarea activelor este artificial inflată. Lipsa unei supravegeri directe asupra depozitelor poate transforma certificatele de depozitare în instrumente de dezinformare, afectând stabilitatea întregului sistem de încredere bancară.