Pe 29 septembrie 2008, piețele financiare din Statele Unite au înregistrat o volatilitate extremă după ce Congresul a respins un plan masiv de intervenție economică. La ora 13:30, rezultatele votului din Camera Reprezentanților au indicat 228 de voturi împotrivă și doar 205 voturi pentru, blocând astfel mecanismul de salvare propus de autorități. Acest rezultat neașteptat a declanșat o reacție violentă în sectorul bursier, afectând stabilitatea sistemului financiar global.
Imediat după decizia legislativă, indicele Dow Jones Industrial Average a suferit o prăbușire de 777,68 de puncte, marcând cea mai mare scădere într-o singură zi din istoria de până atunci. Impactul asupra capitalizării de piață a fost masiv, deoarece aproximativ 1.200 de miliarde de dolari de valoare s-au evaporat înainte de închiderea sesiunii bursiere. Această scădere bruscă a reflectat panica investitorilor în fața incertitudinii privind capacitatea statului de a interveni.
Contextul economic era marcat de o serie de eșecuri bancare majore, precum căderea companiei Lehman Brothers pe 15 septembrie și preluarea Merrill Lynch de către Bank of America. În același interval, AIG a beneficiat de o linie de urgență de la Fed de peste 85 de miliarde de dolari, iar Washington Mutual a fost preluată de JPMorgan. Criza a fost agravată de refuzul băncilor de a se împrumuta între ele, ceea ce a dus la creșterea dobânzii LIBOR.
Planul de salvare, cunoscut sub numele de TARP, fusese solicitat de Henry Paulson și Ben Bernanke pentru a permite Trezoreriei să cumpere active toxice. Documentul inițial, de doar trei pagini, a întâmpinat rezistență din partea multor congresmeni republicani din motive ideologice sau din cauza presiunii electorale. Publicul era sceptic față de utilizarea banilor publici pentru a ajuta sectorul bancar, aspect care a influențat decizia de vot a parlamentarilor.
După prăbușirea violentă, situația politică s-a schimbat, ducând la aprobarea unei versiuni revizuite a planului pe 3 octombrie, după ce președintele Bush a semnat documentul de peste 450 de pagini. Deși TARP a rămas un program controversat, Trezoreria a recuperat mai mult decât a investit din cele aproximativ 426 de miliarde de dolari distribuite. Această intervenție a reușit, în final, să genereze un profit pentru statul american.
Această perioadă de criză financiară a reprezentat un punct de cotitură pentru reglementările bancare și pentru modul în care guvernele gestionează riscurile sistemice. Evenimentele din septembrie 2008 au demonstrat fragilitatea pieței interbancare și importanța lichidității în perioadele de panică financiară. Această criză a forțat o reevaluare a relației dintre instituțiile financiare private și resursele de salvare ale statului.