Integrarea inteligenței artificiale în procesele comerciale introduce noi riscuri legate de posibila coluziune între agenți AI. Întrebarea centrală pentru autoritățile de concurență este dacă acestea pot distinge, la standardul probator aplicabil, între un comportament coluziv și un simplu paralelism comportamental justificat de dinamica pieței. Deciziile comerciale sunt tot mai des influențate sau dictate de agenți autonomi, iar comunicările dintre aceștia pot fi analizate ca forme de aliniere comportamentală.
Utilizarea software-urilor pentru recomandarea sau ajustarea dinamică a prețurilor este o practică tot mai extinsă în mediul de afaceri. Totuși, existența acestor tehnologii sau utilizarea lor de către mai mulți clienți din aceeași industrie nu constituie, în sine, o dovadă a schimburilor de informații anticoncurențiale. Algoritmii pot adopta strategii identice deoarece procesează aceleași date sau operează în condiții economice similare, fără a exista o coordonare reală între jucătorii de pe piață.
În cazul în care comunicarea dintre agenții AI este opacă, proba existenței unei coluziuni devine considerabil mai dificilă pentru autorități. Deși autoritatea de concurență poate demonstra existența unui contact, lipsa accesului la conținutul mesajelor face imposibilă probarea directă a caracterului anticoncurențial. Pentru a aborda această problemă, autoritatea poate urmări cronologia schimburilor, metadatele, logurile deciziilor de preț, precum și parametrii sau versiunile sistemelor utilizate.
Pentru a demonstra existența unei înțelegeri, autoritatea poate recurge la experimente controlate, inclusiv întreruperea comunicării între agenții AI. Dacă, în momentul în care comunicarea este activă, prețurile rămân ridicate, iar la întreruperea acesteia prețurile scad și paralelismul se reduce, se poate indica o relație cauzală. Analiza evoluției prețurilor pe perioada comunicării este esențială pentru a exclude ipoteza unor reacții independente la factorii de piață.
Autoritatea de concurență va trebui să realizeze o analiză extinsă a structurii pieței și a naturii informațiilor pentru a demonstra că agenții AI au substituit incertitudinea concurențială cu cooperarea practică. În situațiile în care există intervenție umană asupra propunerilor făcute de AI, teza coordonării exclusive este pusă sub semnul întrebării. În astfel de cazuri, autoritatea trebuie să dovedească existența unei coluziuni și la nivelul procesului de validare umană.
Pentru a reduce riscurile de concurență, se recomandă utilizarea unor soluții de AI interne care nu comunică cu sisteme publice. Arhitectura acestor sisteme ar trebui să permită validarea umană, asigurând astfel că tehnologia funcționează ca un instrument de suport și nu ca un factor unic de decizie. Această abordare poate ajuta companiile să rămână în conformitate cu regulile de concurență în era digitală.
În contextul digitalizării accelerate, reglementările de concurență trebuie să evolueze pentru a acoperi noile forme de interacțiune algoritmică. Deși tehnologia oferă eficiență, capacitatea de monitorizare a autorităților rămâne un punct critic în menținerea echilibrului pieței. Evoluția jurisprudenței în acest domeniu va fi decisivă pentru modul în care companiile vor implementa inteligența artificială în strategiile lor de prețificare.