O analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă relevă faptul că România nu a beneficiat niciodată de energie ieftină produsă pe cărbune, ci a utilizat un sistem contabil și politic pentru a ascunde costurile reale. Conform studiului, factura energetică a fost plătită în trei etape distincte: prin prețul electricității, prin subvenții și ajutoare statului, și prin investiții publice sau ștergeri de datorii. Această strategie a dus la menținerea unor centrale îmbătrânite și la lipsa investițiilor în noi capacități de producție.
În perioada 2005-2008, costul rămas în sarcina producătorilor, după intervenția statului, putea apărea chiar sub prețul mediu al pieței, alimentând mitul unei energii interne ieftine. Totuși, diferența de cost nu a dispărut, ci a fost împinsă în afara facturii de energie, sub formă de arierate, datorii către buget, pierderi ale companiilor de stat sau costuri sociale. Această abordare a acoperit obligațiile de mediu amânate și cheltuielile viitoare necesare pentru închiderea minelor și refacerea terenurilor.
După anul 2013, costul suportat de producătorii de energie pe cărbune a depășit constant prețul mediu angro, iar după 2018 această diferență a crescut abrupt. Deși prețul certificatelor de CO2 a avut un impact major, analiza indică și probleme structurale acumulate de decenii, precum randamentele energetice reduse și costurile mari de extracție a lignitului. Alte factori care contribuie la această situație sunt echipamentele îmbătrânite, mentenanța costisitoare, personalul supradimensionat și costurile fixe împărțite la o producție tot mai mică.
În timpul crizei energetice din 2022, prețul mediu al pieței a ajuns la aproximativ 1.131 lei/MWh, aproximându-se de costul de producție pe cărbune, dar acest lucru nu indică o revenire la competitivitate. În realitate, costul integral estimat al cărbunelui, fără ajutoare, era de aproximativ 1.320 lei/MWh, ceea ce demonstrează că întreaga piață a devenit anormal de scumpă. Chiar și în scenariul în care certificatele de CO2 ar dispărea, costul estimat al cărbunelui ar rămâne în 2026 cu aproximativ 130 lei/MWh peste media pieței.
Eșecul strategic constă în faptul că statul a cheltuit miliarde pentru conservarea trecutului, fără a construi infrastructura necesară pentru viitor, precum centralele pe gaze sau capacitățile de stocare. România se află într-o situație în care plătește simultan pentru întreținerea capacităților vechi, pentru certificatele de CO2, pentru ajutoare și pentru energia importată din cauza întârzierii proiectelor de înlocuire. Cărbunele poate avea o valoare strategică de rezervă pentru o perioadă limitată, dar aceasta trebuie măsurată și plătită transparent.
Dumitru Chisăliță, președintele AEI, a concluzionat că trebuie păstrat strict cât este necesar pentru siguranță și că cărbunele „ieftin” a fost una dintre cele mai scumpe iluzii ale politicii energetice românești. Strategia trebuie să urmeze un calendar tehnic real, nu promisiuni politice sau prezentări către Bruxelles. România trebuie să evite atât închiderea nechibzuită a cărbunelui, cât și subvenționarea sa nelimitată sub pretextul independenței energetice.