O analiză semnată de Dumitru Chisăliță, președinte AEI, evidențiază o formă de sărăcie invizibilă în Uniunea Europeană, care nu este reflectată întotdeauna în statisticile oficiale. Această problemă apare atunci când cheltuielile pentru electricitate, gaz, energie termică și combustibili depășesc pragul de 10% din venitul total al unei gospodării. Din acest moment, energia încetează să mai fie un serviciu standard și devine o povară structurală pentru bugetul familial, afectând milioane de persoane.
Estimările realizate de AEI indică faptul că aproximativ 17-22% dintre gospodăriile din UE depășesc acest prag critic de cheltuieli. În Europa de Est și de Sud-Est, situația este mult mai severă, în țări precum România, Bulgaria sau Grecia, unde între 30% și 40% dintre familii alocă peste 10% din venituri pentru energie. În aceste zone, veniturile mici sunt agravate de locuințe cu izolație deficitară și sisteme de încălzire ineficiente, iar costul poate ajunge la 15-20% din buget.
În regiunile din sudul Europei, precum Spania sau Portugalia, indicatorul de risc este raportat la nivelul de 20-25% dintre gospodării. Aici, problema este cauzată de calitatea fondului locativ și de volatilitatea prețurilor la electricitate. În contrast, în nordul și vestul Europei, precum în Finlanda, Danemarca sau Luxemburg, proporția scade la 5-10%. Deși prețurile sunt adesea mai mari, veniturile ridicate, eficiența clădirilor și sistemele sociale solide mențin presiunea financiară sub pragul critic.
Indicatorul de 10% este considerat mai relevant decât cel oficial privind „incapacitatea de a menține locuința încălzită”, deoarece surprinde clasa medie inferioară. Aceste familii reușesc să plătească facturile, dar sunt nevoite să sacrifice alte cheltuieli esențiale, precum hrana, sănătatea sau educația. Această presiune financiară constantă produce vulnerabilitate economică și tensiuni sociale pe termen lung, afectând stabilitatea întregii zone europene.
Sărăcia energetică este rezultatul unei interacțiuni complexe între venituri insuficiente, stocul de locuințe vechi și dependența de combustibili volatili. În Europa Centrală și de Est, milioane de clădiri construite înainte de 1990 pierd căldură masiv, în timp ce în vest, costul vieții erodează veniturile disponibile. Dumitru Chisăliță subliniază că subvențiile aplicate în perioada 2022-2023 au oferit doar un timp limitat, fără a rezolva problemele structurale de eficiență.
Riscul de sărăcie sau de excluziune socială ar putea crește spre 25% în viitorul apropiat, din cauza inflației și a stagnării productivității europene. O fragmentare de acest nivel poate duce la o polarizare politică și la creșterea populismului în statele afectate. Această evoluție ar putea fragiliza consensul european asupra unor politici externe importante, precum sancțiunile sau apărarea comună, pe măsură ce tensiunile sociale cresc în regiunile cu povară energetică mare.