Structura pieței de energie din România generează un paradox în care prețul final pentru consumatori este influențat de sursele scumpe, chiar dacă o parte semnificativă a producției provine din surse ieftine. Expertul Dumitru Chisăliță, președintele Asociația Energia Inteligentă, explică acest fenomen prin modul în care a fost reorganizată producția de electricitate. Această transformare a separat companiile pe forme de energie, lăsându-le să concureze pe o piață unde energia cu costuri mari poate stabili prețul întregului sistem.
Problema principală derivă din restructurarea sistemului integrat începută prin reorganizarea CONEL în anul 2000. Această etapă a consacrat separarea activităților în societăți independente, transformând producția hidro și cea termo în companii cu interese comerciale proprii. Într-un portofoliu integrat, hidrocentralele, centralele nucleare și termocentralele ar fi avut roluri complementare, gestionând împreună costurile și riscurile. Prin fragmentare, această complementaritate tehnică a fost înlocuită de o separare a intereselor economice, unde fiecare companie urmărește propriul profit și propriile investiții.
Mecanismul european de tip merit order determină modul în care se formează prețul în fiecare oră, în funcție de costurile marginale de producție. Hidrocentralele și centralele nucleare, având costuri reduse, intră primele pe piață, în timp ce centralele pe gaze sau cărbune intră ultimele. Totuși, toți producătorii sunt remunerați la prețul ultimei centrale necesare pentru acoperirea cererii. Dacă această ultimă centrală este una pe gaze, cu costuri ridicate, atunci și parcurile fotovoltaice sau hidrocentralele sunt plătite la același preț ridicat.
Această arhitectură produce efecte inechitabile asupra distribuirii beneficiilor către consumatori. În timp ce producătorul de energie ieftină beneficiază de prețul marginal ridicat pentru a-și maximiza veniturile, consumatorul nu beneficiază automat de costul redus al surselor hidro sau nucleare. Diferența dintre costul real de producție și prețul de vânzare devine un venit pentru producător, fără a se transforma într-un avantaj pentru economia națională. Astfel, România poate avea producție ieftină și companii profitabile, dar consumatori care cumpără energie scump.
Fragmentarea sistemului a dus la dispariția perspectivei de optimizare a întregului sistem energetic național în favoarea unor interese comerciale divergente. Fiecare companie își optimizează propria strategie comercială și planul de investiții, fără a mai privi beneficiul colectiv. Dumitru Chisăliță subliniază că România dispune de o structură de producție diversificată, incluzând hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, eolian și solar, însă acest avantaj este diminuat de modelul de organizare al societăților pe forme de energie.
Evoluția pieței de energie din România a fost marcată de procese de liberalizare și restructurare a companiilor de stat, procese care au urmărit separarea producției de distribuție. Această tranziție de la un sistem integrat la unul fragmentat a fost concepută pentru a introduce concurența, însă a creat și noi dinamici de preț. În prezent, modelul de organizare și mecanismul de merit order rămân elemente centrale în determinarea costurilor energetice la nivel național.