România traversează o perioadă de instabilitate energetică marcată de oprirea reactoarelor de la Cernavodă și de un dezechilibru între producția solară și consumul de seară. Această situație critică este rezultatul unor decizii structurale luate în ultimele trei decenii, care au transformat modul în care energia este produsă și gestionată în țară. În prezent, surplusul de energie produsă în timpul zilei este exportat la prețuri mici, în timp ce în perioadele de vârf, țara este nevoită să importe energie mult mai scumpă.
Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, subliniază că problema principală provine din fragmentarea sistemului energetic începută după restructurarea RENEL în 1998. Înainte de această etapă, energia hidro, nucleară și pe cărbune erau gestionate într-o structură integrată, permițând vânzarea energiei la un preț mediu ponderat. După separarea acestor surse, ele au început să concureze pe piață, deși aveau roluri diferite în menținerea stabilității rețelei electrice naționale.
Un alt factor determinant este nefinalizarea proiectelor de infrastructură majoră, precum cele de la Cernavodă, unde din cele cinci unități prevăzute inițial, trei nu au fost niciodată terminate. Dacă toate cele cinci unități de aproximativ 700 MW fiecare ar fi fost funcționale, România ar fi dispus de o capacitate nucleară de 3.500 MW. Lipsa acestor surse de energie în bandă, care pot fi controlate, a lăsat sistemul vulnerabil în fața surselor regenerabile, a căror producție este dependentă de condițiile meteorologice.
Dezechilibrul este accentuat de capacitatea limitată de stocare a energiei în România, care se situează în jurul valorii de 600 MWh, comparativ cu aproximativ 2.500 MWh în Bulgaria. Fără investiții masive în baterii sau centrale cu pompaj, surplusul de energie fotovoltaică de la prânz nu poate fi utilizat în orele de seară, când consumul crește brusc. Petru Ianc consideră că dezvoltarea regenerabilelor a avut loc fără o strategie paralelă pentru asigurarea siguranței energetice prin stocare și surse constante.
Această criză energetică are un impact direct asupra competitivității economiei, accelerând procesul de dezindustrializare prin creșterea costurilor de producție. În sectoare precum industria chimică, energia poate reprezenta până la 50-60% din costul produsului finit, iar prețurile ridicate forțează dispariția marilor lanțuri de producție. Petru Ianc menționează că România a pierdut filiere integrate de la exploatare la produs finit, în ramuri precum cuprul, plumbul, zincul sau petrolul, devenind o piață pentru produsele vest-europene.
Pentru a ieși din această situație, expertul propune refacerea lanțurilor industriale bazate pe resursele naturale locale și finalizarea investițiilor în nuclear și hidroenergie. Reindustrializarea necesită prețuri ale energiei la nivel european și o implicare activă a statului în supraveghere și educație tehnică. Doar prin creșterea capacităților de energie în bandă și dezvoltarea tehnologiilor de stocare, precum hidrogenul sau pompajul, se poate asigura un flux constant de energie la prețuri accesibile pentru industria națională.