Sectorul aviației traversează o schimbare structurală prin adoptarea combustibililor sustenabili pentru aviație (SAF), care devin esențiali pentru decarbonizare. Conform regulamentului ReFuelEU Aviation, se prevede o creștere a utilizării acestora de la 2% în 2025 până la 70% în anul 2050. Această evoluție modelează piețele de combustibili și impune o transformare industrială rapidă, având potențialul de a contribui cu până la 65% la reducerea emisiilor în sectorul aviației.
Combustibilii SAF sunt de tip „drop-in”, putând fi amestecați cu kerosenul convențional în infrastructura existentă. Aceștia includ Bio-SAF, produs din biomasă sau uleiuri uzate, și E-SAF, generat din electricitate regenerabilă și CO2 captat. În prezent, amestecul poate ajunge la un prag de 50%, o capacitate care influențează direct strategiile de materii prime și adaptarea rafinăriilor din România, fie prin co-procesare, fie prin proiecte de tip greenfield.
Companiile aeriene din România se confruntă cu constrângeri financiare semnificative, deoarece prețul SAF este de până la șase ori mai mare decât cel al kerosenului. Această discrepanță de cost, cunoscută sub numele de „primă verde”, limitează capacitatea de absorbție a companiilor aeriene, care operează cu marje mici. În acest context, adoptarea SAF va fi dictată în principal de obligațiile de conformitate reglementară, mai degrabă decât de o decizie voluntară a operatorilor.
Aeroporturile românești sunt pregătite tehnic pentru implementarea obligațiilor, deoarece sistemele de alimentare sunt compatibile cu amestecurile SAF. Totuși, apar lacune de coordonare între furnizorii de combustibil și aeroporturi privind investițiile în infrastructura de stocare și certificare. În timp ce furnizorii de combustibil sunt obligați să livreze volume de SAF, există neclarități privind cine va investi în rezervoarele de stocare și sistemele de amestecare necesare.
Pentru sectorul energetic, co-procesarea în rafinăriile actuale reprezintă o soluție critică pentru scalarea rapidă a producției. Infrastructura de transport existentă, precum conductele și terminalele, poate fi reutilizată pentru transportul SAF, transformând infrastructura fosilă într-un atu. Strategia de dezvoltare ar trebui să includă acorduri de preluare pe termen lung și o tranziție de la co-procesare către instalații dedicate, pentru a asigura stabilitatea pieței.
Evoluția acestui sector este strâns legată de accesul la capital verde și de capacitatea de a mobiliza fonduri europene. În contextul în care România urmărește modernizarea infrastructurii energetice, integrarea cu economia hidrogenului și optimizarea rafinăriilor reprezintă oportunități de poziționare regională. Deciziile luate de investitori și autoritățile de reglementare vor determina dacă țara devine un hub regional pentru SAF sau un importator de soluții de decarbonizare.
context_missing: false