Consiliul Reglementatorilor Europeni din Domeniul Energiei (CEER) a publicat un nou raport în care semnalează existența unor practici care pot face schimbarea furnizorului de energie mult mai costisitoare pentru clienți. Deși aceste sume nu sunt prezentate direct în contract sub denumirea de taxe de încetare, ele pot funcționa ca bariere de ieșire. Printre mecanismele identificate se numără recuperarea unor beneficii promoționale, pierderea unor abonamente anuale plătite în avans sau aplicarea unor comisioane administrative suplimentare.
În Grecia, studiul de caz evidențiat de CEER arată cum abonamentele anuale nerambursabile și recuperarea beneficiilor din contractele cu preț variabil pot penaliza financiar clienții care pleacă înainte de termen. În Suedia, raportul semnalează utilizarea unor comisioane administrative și a unor sume prestabilite care acționează ca obstacole în calea mobilității consumatorilor. Aceste mecanisme sunt descrise ca fiind mai greu de identificat, ceea ce poate slăbi protecția oferită de regulamentele existente pe piața energetică.
Legislația europeană permite anumite costuri de ieșire, în special pentru contractele cu durată determinată și preț fix, în cazul în care clientul încetarează voluntar relația contractuală. Totuși, regulile stipulează că taxele trebuie comunicate clar înainte de semnare, să fie proporționale și să nu depășească pierderea economică directă pe care furnizorul trebuie să o demonstreze. Sarcina de a justifica aceste pierderi, cauzate adesea de achizițiile de energie făcute în avans pentru a gestiona riscul, revine furnizorului de energie.
Verificarea proporționalității acestor taxe este o provocare majoră, deoarece furnizorii gestionează riscul pentru un volum mare de clienți în mod agregat. Autoritatea neerlandeză ACM propune o metodă de calcul bazată pe consumul estimat rămas, înmulțit cu diferența dintre prețul contractual și cel al unui contract comparabil. Un exemplu menționat indică o taxă de 160 de euro pentru un consum de 800 kWh, dacă diferența de preț este de 0,20 euro pe kWh, oferind astfel o bază de calcul pentru evaluarea impactului.
Controlul acestor practici a demonstrat necesitatea unor măsuri stricte, așa cum arată experiența autorității suedeze Ei. Într-un bilanț realizat în decembrie 2025, autoritatea a constatat că toate cele șapte companii verificate au aplicat taxe care erau integral sau parțial neconforme cu regulile. Unele firme solicitau mii de coroane indiferent de timpul rămas în contract sau impuneau comisioane administrative, deși ulterior au aplicat măsuri corective după reclamații sau intervenția instanței.
CEER recomandă acum stabilirea unor reguli mai clare și a unor principii comune pentru ca autoritățile naționale să poată verifica mai eficient aceste costuri. Raportul nu introduce un plafon european al taxelor și nu transformă orice taxă de încetare într-o practică interzisă, ci pune accent pe transparență. Este esențial ca nivelul maxim și modul de calcul să fie ușor de înțeles pe toată durata contractului, pentru ca utilizatorii să poată anticipa costul real al retragerii.