Conflictul din Iran și perturbările fluxurilor energetice prin Strâmtoarea Ormuz accelerează două strategii de investiții divergente la nivel global. Pe de o parte, țările dependente de importurile de petrol și gaze accelerează tranziția către surse regenerabile, electrificare și stocare. Pe de altă parte, exportatorii de hidrocarburi își direcționează capitalul către protejarea producției și crearea unor rute alternative de transport către piețele internaționale. Această evoluție indică o divizare structurală între economiile care reduc dependența de combustibili fosili și cele care protejează valoarea exporturilor.
Conform raportului Energy Transition Outlook 2026, realizat de DNV, ponderea energiei non-fosile în mixul de energie primară a crescut cu 2,2 puncte procentuale în ultimele cinci ani în regiunile importatoare. Această creștere este semnificativ mai rapidă decât cea observată în regiunile exportatoare, unde avansul a fost de doar 0,7 puncte procentuale. Regiuni precum China, India și Europa au avansat către energia non-fosilă de peste trei ori mai rapid decât zone precum Orientul Mijlociu, America de Nord sau Rusia.
Impactul imediat al crizei asupra economiilor importatoare este marcat de prețuri ale energiei cu aproximativ 25% mai mari decât nivelurile de dinaintea războiului din Iran. Guvernele se confruntă cu presiuni pentru protejarea consumatorilor, în timp ce industriile energointensive absorb șocuri de competitivitate. DNV estimează că, dacă conflictul din Orientul Mijlociu persistă până în 2030, cererea globală pentru petrol și gaze ar putea fi redusă cu 4-6%, iar ulterior cererea ar rămâne cu 2-5% sub prognozele principale.
Exportatorii de hidrocarburi adoptă o strategie de consolidare a rezilienței sistemului bazat pe combustibili fosili. Emiratele Arabe Unite accelerează dezvoltarea unui al doilea oleoduct, West-East, către Fujairah, pentru a ocoli Strâmtoarea Ormuz. În paralel, Arabia Saudită utilizează deja sistemul de conducte East-West, care conectează zonele de producție cu Marea Roșie. Această abordare vizează protejarea accesului la piețe și a veniturilor, în condiții de incertitudine geopolitică majoră.
Pe termen lung, riscul principal pentru exportatori este pierderea influenței geopolitice prin scăderea cererii structurale. Dacă piețele mari, precum Europa, China sau India, vor accelera electrificarea transportului și extinderea capacităților de stocare, influența bazată pe controlul resurselor va diminua. DNV estimează că Orientul Mijlociu va asigura aproximativ 40% din producția globală de petrol în anul 2050, o scădere față de prognoza de 50% publicată în 2025.
Instabilitatea piețelor energetice globale afectează direct costurile de livrare și prețurile la consumatori. În contextul actual, riscurile geopolitice din zonele de tranzit pot influența semnificativ prețul combustibililor, de la inflație la costuri suplimentare de asigurare. Această volatilitate transformă securitatea energetică dintr-o problemă de climat într-un motor principal al deciziilor de investiții pentru atât statele importatoare, cât și pentru producătorii de energie.