Sistemul energetic național a traversat o situație critică în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, când producția internă de energie electrică a fost extrem de limitată. În jurul orei 19:00, producția de la sursele interne nu a depășit pragul de 2.900 MW, deși cererea totală a consumatorilor a ajuns la aproximativ 6.297 MW. Acest deficit sever a impus necesitatea unor importuri masive pentru a menține stabilitatea rețelei și alimentarea populației.
Deficitul de 3.397 MW a fost acoperit prin importuri de energie, ceea ce înseamnă că aproximativ 54% din consumul României a provenit din exterior în acel moment. Principalul furnizor a fost Bulgaria, cu un volum de 2.437 MWh, urmată de Ungaria, care a furnizat 472 MWh, și Serbia, cu 74 MWh. Prețul pentru aceste importuri a fost de 240,45 euro/MWh, echivalentul a 1285,13 lei, o valoare ușor superioară celor de pe piața locală OPCOM.
Scăderea drastică a producției interne a fost cauzată de o combinație de factori structurali și condiții meteorologice nefavorabile. Cele două reactoare de la Cernavodă erau oprite de câteva săptămâni din cauza debitului redus al Dunării, eliminând din sistem între 1.200 și 1.300 MW de energie nucleară. În același timp, seceta a limitat producția hidroelectrică sub pragul de 1.000 MW, iar condițiile de vânt și soare nu au oferit un aport semnificativ.
Deși România are o capacitate de producție declarată de 17.874 MW, realitatea operațională a arătat o discrepanță majoră între puterea instalată și cea disponibilă. Centralele pe gaze au contribuit cu aproximativ 1.250 MW, iar cele pe cărbune cu sub 600 MW, însă acestea nu au putut compensa lipsa energiei nucleare și hidro. Situația a indicat faptul că sistemul a funcționat la marginea capacității maxime comerciale de import, de aproximativ 4 GW.
Problema stabilită de acest eveniment nu este lipsa interconexiunilor, ci dependența de acestea pentru funcționarea de bază. Interconexiunile cu statele vecine reprezintă o plasă de siguranță strategică, dar un sistem sănătos ar trebui să le folosească pentru optimizare economică, nu ca pe o condiție de supraviețuire. România are nevoie de o creștere a capacității de producție fermă și dispecerizabilă, nu doar de creșterea numerelor de megawați în registrele oficiale.
În contextul acestor dificultăți, sectorul energetic de la Turceni a prezentat probleme suplimentare, cu grupuri energetice care au fost oprite din cauza defecțiunilor tehnice. Această situație subliniază necesitatea unor investiții constante în infrastructură și în menținerea capacităților de producție care să poată răspunde rapid la variațiile de consum și la scăderea producției regenerabile.