România se confruntă cu o problemă serioasă de securitate energetică, neputând să își acopere din producția internă nici măcar consumul relativ redus de energie electrică în anumite intervale ale zilei. Situația este critică pe măsură ce se apropie sezonul rece, deoarece nu există perspective pentru o îmbunătățire semnificativă a capacităților de producție disponibile. Această lipsă de autonomie forțează țara să apeleze la importuri scumpe pentru a menține stabilitatea sistemului.
Datele recente evidențiazie gravitatea situației, la începutul lunii octombrie, când România a importat aproximativ 3.400 MW, în timp ce producția internă a înregistrat doar 2.900 MW. Acest dezechilibru între ofertă și cerere a dus la creșteri bruște ale costurilor pe piață. În această săptămână, prețurile medii pentru ziua următoare au depășit pragul de 1.100 lei/MWh, un indicator care semnalează presiunea economică asupra întregului sector energetic.
Evoluția actuală este considerată rezultatul unor decizii politice luate de-a lungul mai multor ani, caracterizate prin lipsa unei strategii integrate. Obiectivele Green Deal și calendarele de decarbonizare au fost adoptate fără a corela închiderea capacităților convenționale cu punerea în funcțiune a celor noi. Investițiile necesare pentru înlocuirea grupurilor energetice retrase nu au fost finalizate la timp, lăsând sistemul vulnerabil în fața cererii.
Managementul sectorului a fost afectat de un control politic intens, manifestat prin schimbări repetate de conducere care au compromis continuitatea proiectelor. Coordonarea dintre Ministerul Energiei, Ministerul Economiei și Ministerul Mediului a fost deficitară, apărând blocaje și poziții divergente. De exemplu, investițiile hidroenergetice au fost limitate de proceduri și viziuni care nu au evaluat complet beneficiile de producție și gestionare a apelor, prioritizând alte aspecte.
Sistemul energetic suferă de o dependență de surse intermitente, precum cele fotovoltaice sau eoliene, care nu pot garanta producția în momentele de vârf. O centrală fotovoltaică de 1.000 MW nu poate furniza aceeași putere la ora 19:00, când consumul este ridicat. Este esențială existența surselor care pot fi reglate, precum hidrocentralele cu acumulare sau centralele pe gaze, pentru a echilibra variațiile rapide de consum.
În contextul volatilității pieței de energie, reglementările furnizorilor devin un instrument de monitorizare a calității serviciilor. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat implementarea unui sistem de tip „semafor” pentru furnizorii de energie. Prin această măsură, consumatorii vor putea observa, pe lângă preț, modul în care fiecare furnizor își tratează plângerile și clienții, oferind o transparență suplimentară în procesul de rezolvare a problemelor.