Există o discrepanță structurală între realitatea economică a României și direcția politicilor energetice propuse. În timp ce sectorul privat asigură aproximativ 94% din contribuția la bugetul de stat, companiile de stat dețin o pondere disproporționat de mare în sectoare strategice, precum energia. Această situație creează un paradox în care resursele fiscale sunt generate în principal de economia de piață, însă centrul de greutate al reformelor energetice rămâne concentrat pe entitățile controlate de stat.
Analiza indică faptul că, deși întreprinderile de stat reprezintă doar aproximativ 8,1% din valoarea adăugată brută a economiei românești conform estimărilor OECD, influența lor este mult mai mare în sectoare sistemice. În domeniul energiei, companiile de stat dețin o poziție dominantă, fiind responsabile pentru aproximativ 80% din producția de electricitate. Mai mult, transportul energiei electrice este controlat aproape integral de aceste entități publice, ceea ce le conferă un control asupra unor infrastructuri esențiale.
Contribuția companiilor de stat la buget este redusă din mai multe cauze, inclusiv faptul că unele dintre acestea generează pierderi sau acumulează restanțe fiscale semnificative. Se estimează că acestea reprezintă peste 30-40% din totalul restanțelor din economie. În acest sector public, doar trei mari companii energetice generează peste 90% din profitul întregului sector de stat, conform datelor Consiliului Fiscal și sintezei BNR, precum și interpretărilor oferite de Cosmin Marinescu.
Programul de guvernare propune o restructurare a companiilor energetice de stat prin reorganizări, fuziuni și profesionalizarea managementului. Obiectivele includ reducerea costurilor administrative, depolitizarea consiliilor de administrație și reinvestirea profiturilor într-un fond de investiții, renunțând la dividendele anuale către stat. Aceste măsuri vizează și entități aflate în insolvență sau reorganizare, precum Complexul Energetic Oltenia sau Electrocentrale Craiova, alături de investiții în capacități nucleare, hidro și gaze.
O reformă reală a pieței de energie ar trebui să depășească simpla eficientizare administrativă a companiilor de stat pentru a include întregul ecosistem. Este necesară o abordare care să asigure accesul competitiv al companiilor private la energie și o stabilitate a prețurilor. Fără modificări legislative structurale privind managementul corporativ, achizițiile publice și transparența tranzacțiilor, riscul este ca procesul să rămână doar o reorganizare a organigramelor, fără a aduce beneficii concrete economiei reale.
În cadrul economiei moderne, echilibrul dintre sectorul public și cel privat este monitorizat constant prin indicatori de performanță fiscală și de producție. În România, deși statul controlează infrastructuri critice, dependența de veniturile din sectorul privat rămâne un factor de stabilitate pentru bugetul general. Evoluția reglementărilor de către autorități, precum ANRE, rămâne un punct de interes pentru investitorii care urmăresc stabilitatea pieței de energie și competitivitatea costurilor de producție.