Proiectul Neptun Deep va marca un moment de cotitură pentru economia românică în prima jumătate a anului viitor, când la Tuzla va fi înregistrat primul gaz extras din Marea Neagră. Această dezvoltare va propulsa România în poziția de cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. Totuși, discuțiile publice s-au concentrat pe prețul consumului, ignorând gestionarea veniturilor masive pe care statul le va încasa de la acest proiect de amploare.
Istoria Marii Britanii oferă un avertisment privind utilizarea resurselor ca venit curent. În 1978, guvernul condus de James Callaghan a respins ideea unui fond separat pentru petrolul din Marea Nordului, considerând-o o măsură cosmetică. În schimb, Margaret Thatcher a susținut reducerea impozitelor. Rezultatul a fost ca între 1981 și 1990, Marea Nordului a adus Trezoreriei 166 de miliarde de lire sterline, bani utilizați pentru bugetul curent, lăsând generația următoare cu facturi de import și producție scăzută.
În contrast, Norvegia a adoptat o strategie de protejare a capitalului. Deși a folosit veniturile petroliere în bugetul anual timp de un sfert de secol, în 1990 a votat legea fondului. În 2026, acest fond va valora aproximativ 2.000 de miliarde de euro. Norvegia aplică o regulă fiscală strictă prin care guvernele pot cheltui doar randamentul real al fondului, estimat inițial la 4% și ulterior la 3%, menținând capitalul intact și investind exclusiv în străinătate.
Proiectul Neptun Deep implică rezerve estimate la 100 de miliarde de metri cubi și o producție anuală de circa 8 miliarde. Partenerii proiectului sunt OMV Petrom și Romgaz, cu o repartizare egală. OMV Petrom estimează că statul va încasa aproximativ 20 de miliarde de euro din impozite, redevențe și dividende pe durata exploatării. În prezent, presiunea fiscală este mare, datoria publică depășind 60% din PIB, iar deficitul pentru 2026 este estimat la 6% din PIB.
O abordare recomandată pentru România ar implica utilizarea veniturilor pentru stingerea datoriei publice cât timp aceasta depășește pragul de 60% din PIB. După atingerea unor praguri de stabilitate, banii ar trebui direcționați către un fond administrat independent, care să permită retrageri doar din randamentul investițiilor. Fără o astfel de regulă legislativă stabilită înainte de începerea producției, riscul este ca resursele din Marea Neagră să fie absorbite imediat de cheltuielile bugetare curente.
Gestionarea resurselor naturale necesită o planificare pe termen lung pentru a evita epuizarea capitalului fără beneficii pe termen lung. În România, datoria publică și deficitul bugetar reprezintă constrângeri majore care pot influența modul în care vor fi distribuite veniturile din gaze. Stabilirea unui cadru legal clar înainte de primul metru cub extras este esențială pentru a decide dacă acest gaz va deveni un activ pentru viitor sau doar un instrument de finanțare a cheltuielilor imediate.