Industria metalurgică din România se află într-un punct critic, riscând un declin continuu dacă nu vor fi implementate investiții și măsuri de sprijin specifice. Conform unei analize realizate de Energy Policy Group (EPG), sectorul are nevoie de reduceri ale costurilor cu energia electrică, acces facil la finanțare și dezvoltarea unei producții cu emisii scăzute de carbon. În ciuda acestor dificultăți, România deține potențialul de a deveni un producător regional competitiv de metale.
Sectorul aluminiului este marcat de activitatea ALRO Slatina, principalul producător primar din țară și cel mai mare consumator industrial de energie. Deși compania a raportat o creștere de 5% a producției primare față de anul anterior, impulsionată de cererea din industriile de apărare și aerospațială, costul energiei rămâne o barieră majoră. Această evoluție pozitivă a producției este însă amenințată de prețurile ridicate ale electricității, care afectează direct competitivitatea acestui segment energetic intensiv.
În segmentul oțelului primar, situația este mult mai gravă, exemplificată de cazul Liberty Galați. Singurul producător de acest tip rămas la nivel național a intrat în insolvență în 2025 din cauza datoriilor acumulate, iar platforma industrială se află în proces de licitație. După două runde consecutive de licitație internațională care s-au încheiat fără oferte, viitorul combinatului rămâne incert. Pe de altă parte, producătorii de oțel secundar au reușit să evolueze prin investiții în retehnologizare și energie regenerabilă.
Printre jucătorii relevanți din industria oțelului secundar se numără ArcelorMittal (Hunedoara), Tenaris Silcotub (Călărași), care a achiziționat Artrom Steel Tubes (Reșița), și AFV Beltrame Group, proprietarul combinatelor Donalam Târgoviște și Călărași. Totodată, combinatul Oțelul Roșu, aflat în faliment de mai mulți ani, a fost achiziționat de UMB Group. Această companie a promis un plan de modernizare și decarbonizare, însă sectorul rămâne presat de prețul energiei și de dificultățile de acces la fier vechi.
Industria cuprului suferă din cauza lipsei infrastructurii necesare prelucrării materiei prime. Deși România deține rezerve considerabile administrate de Cupru Min, minereul sau concentratul sunt trimise în afara Europei, inclusiv în China, pentru procesare. Acest lucru forțează țara să exporte materie primă și să importe cupru procesat. Analiza EPG subliniază că industria se află la intersecția obiectivelor europene de autonomie strategică, securitate energetică și respectarea țintelor de decarbonizare.
Transformarea acestui sector necesită o strategie industrială care să prioritizeze dezvoltarea infrastructurii pentru decarbonizare și să faciliteze accesul la energie la prețuri competitive. Autorii analizei, Izabela Manea și Sabina Ghiță, subliniază că România trebuie să valorifice mai eficient fondurile publice și achizițiile publice ecologice. Utilizarea unor instrumente de monitorizare, precum CEE Metals Transition Tracker, este considerată un pas esențial pentru mobilizarea resurselor necesare industriilor viitorului.