Implementarea Contractelor pentru Diferență (CfD) în România, menționată în Strategia Energetică 2025-2035, ridică semne de întrebare privind stabilitatea prețurilor și eficiența sistemului. Acest mecanism garantează producătorilor un preț de referință, plata diferenței fiind susținută de contribuția colectată conform legislației naționale. Deși scopul declarat este atragerea capitalului privat pentru capacități cu emisii reduse, execuția actuală se concentrează pe tehnologii fără stocare, riscând să aglomereze rețeaua.
În cadrul PNRR, Componenta C6 - Energie, România s-a angajat să creeze un cadru legislativ stabil pentru a reduce riscul de piață. Totuși, mecanismul de implementare s-a limitat la energia eoliană onshore și solară fotovoltaică, fără a include energia nucleară, deși aceasta a fost vehiculată inițial. Obiectivul cantitativ prevede semnarea de contracte pentru 5.000 MW până la 31 decembrie 2025, însă prima rundă a fost ajustată la 1.000 MW, împărțiți egal între eolian și solar.
Strategia Energetică utilizează instrumentul prin Fondul pentru Modernizare, bazându-se pe Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 și Ordinul ministrului energiei nr. 1120/2024. Documentul prezintă aceste contracte ca pe o soluție pentru creșterea rentabilității proiectelor, însă omit evaluarea impactului asupra concurenței sau a costurilor pentru consumatori. Lipsa unei analize critice transformă un instrument financiar complex într-o metodă de sprijin prezentată exclusiv prin prisma obiectivelor de investiții și ale politicii publice.
Absența legăturii obligatorii între CfD și stocarea energiei reprezintă o problemă majoră de funcționare. Energia regenerabilă intermitentă poate aglomera rețeaua în perioadele de producție maximă, în timp ce sistemul va depinde de surse scumpe în perioadele de consum ridicat. Fără capacități de stocare pe măsură, aceste contracte riscă să finanțeze o producție care nu poate fi livrată eficient atunci când este necesară, afectând echilibrul energetic.
Impactul asupra prețurilor de pe piața OPCOM este deja vizibil prin nivelurile de licitație stabilite. Prețurile au ajuns la 82 EUR/MWh pentru eolianul onshore și 78 EUR/MWh pentru solarul fotovoltaic, stabilind un prag minim artificial. Sebastian Burduja a menționat că, conform schemei, un producător eolian poate vinde la prețul de minus 82 euro fără a intra în pierdere, la fel și cel fotovoltaic la minus 78 euro.
Mecanismul de Contracte pentru Diferență funcționează ca un instrument de transfer de risc, unde statul garantează un preț fix pentru a asigura predictibilitatea veniturilor investitorilor. În funcție de prețul de piață, producătorul primește o compensație dacă acesta este sub pragul stabilit sau returnează surplusul dacă prețul de piață depășește nivelul garantat. Acest sistem este utilizat global pentru a reduce incertitudinea financiară în proiectele de infrastructură energetică de lungă durată.