Structura pieței de energie din România face ca avantajele oferite de hidrocentrale și reactoarele nucleare să nu se reflecte în facturile consumatorilor finali. Deși țara dispune de resurse cu costuri de producție reduse, reorganizarea sistemului energetic a dus la separarea companiilor pe tipuri de energie. Această fragmentare a pus sursele ieftine în concurență directă pe o piață unde prețul este stabilit de cele mai scumpe unități de producție necesare.
Procesul de restructurare a fost început prin reorganizarea CONEL în anul 2000, momentul în care activitățile au fost împărțite în societăți independente. Prin această măsură, producția hidro și cea termo au fost organizate în companii cu interese comerciale proprii, pierzându-se complementaritatea tehnică a unui portofoliu integrat. Într-un sistem unitar, costurile diferite ale centralelor ar fi putut fi gestionate împreună, însă fragmentarea a transformat această unitate într-o sumă de interese divergente.
În prezent, fiecare producător urmărește propriul profit și propriile investiții, fără a mai prioritiza optimizarea întregului sistem energetic național. Producătorul de energie ieftină nu are interesul de a reduce prețul întregului sistem, ci de a obține cel mai bun preț pentru energia sa. Astfel, deși o hidrocentrală nu are aceleași cheltuieli cu combustibilul sau emisiile ca o centrală pe gaze, ambele sunt supuse aceluiași mecanism de remunerație pe piață.
Prețul este determinat prin mecanismul european numit ordin de merit, care funcționează în funcție de costurile marginale de producție în fiecare oră. Toți producătorii acceptați sunt plătiți la prețul ultimei oferte necesare pentru acoperirea cererii, indiferent de costul lor real. Dacă ultima centrală necesară este una pe gaze, cu costuri ridicate, atunci și parcurile fotovoltaice sau hidrocentralele primesc acel preț mare, chiar dacă costurile lor sunt mult mai mici.
Efectul practic este că o cantitate mică de energie scumpă poate ridica prețul întregii cantități tranzacționate pe piață. De exemplu, dacă pentru a acoperi o cerere de 100 MWh sunt necesare și centrale pe gaze la un preț de 180 euro/MWh, toate celelalte oferte acceptate vor fi remunerați la acest nivel. Această arhitectură transformă diferența dintre costul real și prețul de vânzare într-un venit pentru producător, fără a aduce un avantaj economic țării.
România posedă una dintre cele mai diversificate structuri de producție din Europa, incluzând energie nucleară, hidro, gaze, cărbune, eolian și solar. Totuși, modelul de organizare a societăților pe forme de energie este considerat unic în lume și contribuie la creșterea prețurilor. Această structură separată de resursele naturale disponibile limitează capacitatea sistemului de a transforma diversitatea energetică într-un avantaj de competitivitate pentru economie.