Structura pieței de energie din România, caracterizată de o diversitate a surselor de producție, nu se traduce automat într-un avantaj pentru consumatori. Deși țara dispune de resurse cu costuri reduse, precum hidrocentralele și reactoarele nucleare, prețurile de achiziție rămân ridicate. Această situație este cauzată de modul în care a fost reorganizată producția de electricitate prin separarea companiilor pe forme de energie, într-un sistem care favorizează profitul producătorilor în detrimentul economiei.
Reorganizarea sistemului a avut loc în etape, începând cu restructurarea CONEL din anul 2000, moment în care activitățile au fost împărțite în societăți independente. Această fragmentare a separat producția hidro de cea termo, transformând unitățile în companii cu interese comerciale proprii. În loc de un portofoliu integrat, unde costurile și riscurile puteau fi gestionate împreună, acum fiecare producător urmărește propriile venituri și investiții, fără a mai prioritiza reducerea prețului întregului sistem energetic național.
Problema centrală derivă din aplicarea mecanismului european de tip merit order, prin care prețul este stabilit de ultima unitate de producție necesară. În acest proces, toți producătorii care au oferit energie sunt remunerați la prețul ultimei centrale care a acoperit cererea, chiar dacă costul lor real este mult mai mic. Astfel, dacă o centrală pe gaze cu costuri mari este necesară pentru a echilibra consumul, prețul întregii cantități tranzacționate este ridicat la nivelul acesteia.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), explică faptul că un producător de energie ieftină nu are interesul de a reduce prețul sistemului, ci de a obține cel mai bun profit. Într-un scenariu ipotetic, dacă o centrală pe gaze cere 180 de euro/MWh pentru a acoperi un deficit de consum, și parcurile fotovoltaice sau hidrocentralele au oferit energie la prețuri de 60 sau 115 euro/MWh, toate vor fi plătite cu 180 de euro/MWh. Diferența dintre costul real și prețul de vânzare devine venit pentru producător.
Această arhitectură a pieței a dus la o situație în care avantajul resurselor ieftine rămâne în profitul companiilor, în timp ce costurile surselor scumpe ajung direct în facturile cetățenilor. Fragmentarea a înlocuit planificarea integrată cu o sumă de interese comerciale divergente, care optimizează doar profitul individual. Rezultatul este un model de organizare a societăților pe forme de energie care, deși necesar pentru concurență, trage prețul în sus și limitează competitivitatea economică a țării.
Sistemul energetic românesc utilizează un mix diversificat, incluzând hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, eolian și solar. Această diversitate este însă diminuată de modelul de organizare creat acum peste două decenii. Deși piața este un element necesar, structura actuală a fost construită prin confundarea concurenței cu fragmentarea, ceea ce a împiedicat optimizarea costurilor prin utilizarea unui mix energetic echilibrat și integrat.