România deține resurse energetice competitive, precum hidrocentrale, reactoare nucleare și gaze naturale, care permit producția de electricitate la costuri reduse. Totuși, acest avantaj competitiv nu este reflectat în prețul final plătit de consumatori din cauza mecanismelor de tranzacționare. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), subliniază că sistemul actual permite ca prețul pieței să fie dictat de cele mai scumpe surse utilizate pentru acoperirea cererii.
Funcționarea pieței angro se bazează pe mecanismul prețului marginal uniform, cunoscut sub denumirea de „merit order”. În acest sistem, ofertele sunt ordonate în funcție de preț, iar producția este selectată succesiv până la satisfacerea cererii. Dacă o centrală pe gaze este necesară pentru a acoperi ultimul segment de consum, prețul stabilit de aceasta va fi aplicat întregii cantități tranzacționate în acel interval. Astfel, energia produsă de surse ieftine, precum fotovoltaicele sau hidrocentralele, este remunerată la același preț ridicat ca energia de la sursa marginală scumpă.
Problema este agravată de structura pieței de producție, rezultată din reorganizarea sistemului energetic de la începutul anilor 2000. Dumitru Chisăliță afirmă că separarea activităților în companii distincte a dus la o fragmentare a sistemului, în loc de o concurență sănătoasă. Această organizare a împiedicat gestionarea resurselor ca pe un portofoliu integrat, deoarece fiecare entitate urmărește acum propriile obiective comerciale și strategii de investiții. Președintele AEI susține că România a confundat optimizarea costurilor prin mix energetic echilibrat cu simpla fragmentare a producătorilor.
Impactul economic asupra utilizatorilor finali este direct, deoarece prețul marginal ridicat se reflectă în costurile furnizorilor de energie. Când prețul angro crește, furnizorii care achiziționează energie la costuri mari pot transfera aceste cheltuieli în ofertele comerciale și în facturile consumatorilor. Dumitru Chisăliță avertizează că există un risc major ca avantajul energiei ieftine să rămână în profitul producătorilor, în timp ce prețul energiei scumpe ajunge în facturile populației. Acest fenomen creează o situație în care companiile rămân profitabile, iar consumatorii cumpără energie scump.
Pentru a atenua aceste efecte, experții propun utilizarea contractelor pe termen lung și dezvoltarea capacităților de stocare a energiei. Contractele pentru diferență pot stabiliza veniturile producătorilor, oferind în același timp o mai mare predictibilitate costurilor pentru sectorul industrial. De asemenea, modernizarea rețelelor și investițiile în capacități flexibile pot reduce necesitatea apelării la surse de producție scumpe pentru a răspunde variațiilor de consum. O eventuală reorganizare a companiilor ar trebui să evalueze dacă aceste schimbări pot aduce beneficii concrete prețurilor de la consumatori.
Eficiența sistemului energetic depinde de echilibrul dintre sursele stabile, precum nuclearele, și cele intermitente, precum fotovoltaicele sau eoliene. În contextul actual, gradul de umplere al lacurilor de acumulare este la 51%, cel mai scăzut nivel pentru această dată din 2018, ceea ce afectează capacitatea de producție hidroelectrică. Această scădere a disponibilității resurselor ieftine poate forța sistemul să apeleze mai des la surse pe gaze, influențând direct prețul marginal și costul final al energiei pe piața națională.