Sectorul energetic din România se confruntă cu bariere legislative majore care împiedică modernizarea și mențin prețurile ridicate pentru consumatori. În ciuda noilor direcții politice, structura actuală a pieței și legislația privind achizițiile publice și managementul corporativ limitează capacitatea de implementare a proiectelor de infrastructură. Această situație pune sub semnul întrebării eficiența Programului de Guvernare și a noilor direcții de conducere în sectorul energetic național.
O problemă critică vizează modul în care se stabilește prețul energiei electrice pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) a OPCOM. Prețul nu este determinat de costul mediu de producție, ci de ultima ofertă acceptată pentru a echilibra sistemul, adică de centrala cea mai scumpă utilizată. Acest mecanism, numit preț marginal, face ca producătorii de energie ieftină, precum cei cu surse hidro, nuclear sau regenerabile, să vândă energia la același preț ridicat ca producătorii de gaz sau cărbune.
Eficiența sectorului este limitată de trei piloni legislativi care necesită schimbări radicale, nu doar ajustări minore. Acestea includ legislația privind piețele de energie, care produce volatilitate și transferă riscurile către consumator, legislația achizițiilor publice și legea managementului corporativ. Fără o reformă profundă a acestor norme, orice intenție de modernizare a rețelelor de distribuție sau a sistemului de transport gestionat de Transelectrica va rămâne blocată de proceduri greoaie și de limitări administrative.
Programul de Guvernare propune șase obiective strategice, însă implementarea lor depinde de depășirea unor obstacole structurale. Deși securitatea energetică și creșterea producției interne sunt puncte de interes, există riscuri legate de lipsa unor termene clare pentru proiectele de regenerabile și de eficiență energetică. În plus, lipsa unei definiții clare pentru „consumatorul vulnerabil” la nivelul Ministerului Muncii complică aplicarea măsurilor de sprijin pentru categoriile de populație care au cea mai mare nevoie de asistență.
Digitalizarea rețelelor de distribuție și a sistemului de transport reprezintă o urgență care se lovește de managementul privat al anumitor companii și de rolul autorității de reglementare. ANRE este considerată o instituție care nu poate forța ritmul necesar transformărilor, în timp ce rețelele concesionate necesită un mecanism mai eficient de obligare a investițiilor. În același timp, faptul că statul deține peste 70% din producția de energie transformă acest avantaj într-o povară din cauza reglementărilor actuale.
Strategia Energetică Națională, adoptată în noiembrie 2024, este deja considerată un document perimat din cauza schimbărilor rapide din piața europeană. Instabilitatea cauzată de secete extreme, volatilitatea prețurilor și dependența de importuri scumpe au modificat contextul energetic într-un interval foarte scurt. Această evoluție rapidă a forțat o reevaluare a datelor pe care s-a construit strategia, făcând necesară o rescriere completă a documentului pentru a reflecta riscurile reale de securitate.