Energia electrică trebuie gestionată printr-o abordare duală, fiind simultan o utilitate publică pentru cetățeni și o resursă strategică pentru economia națională, conform expertului Andrei Maioreanu. Acesta subliniază că, deși pentru populație energia reprezintă un serviciu de bază, pentru sectorul economic ea constituie un factor de competitivitate care depinde de costuri, prețuri și investiții masive. O gestionare deficitară poate compromite industria, în timp ce o perspectivă strict bazată pe utilitate poate determina statul să intervină excesiv prin fixarea prețurilor.
Deși România dispune de o Strategie energetică pentru perioada 2025–2035, aprobată la sfârșitul anului 2024, Andrei Maioreanu avertizează că un document formal nu constituie o strategie reală fără continuitate. Un plan autentic necesită ca investițiile, infrastructura și reglementările să urmeze o direcție unitară, care să reziste schimbărilor de la nivelul guvernului sau al ministerelor. Proiectele de anvergură, precum reactoarele nucleare sau hidrocentralele, necesită planificare pe termen lung, fiind incompatibile cu ciclul electoral sau cu schimbarea constantă a regulilor de joc.
Sistemul Energetic Național de la începutul anului 2026 deținea o putere instalată brută de aproximativ 19.400 MW, la care se adăugau peste 3.350 MW de la prosumatori și aproape 500 MW de stocare. România beneficiază de resurse diverse, incluzând hidroenergie, nuclear, gaze, cărbune, eolian și solar. Statul deține un rol major prin controlul companiilor Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Complexul Energetic Oltenia, care, împreună cu OMV Petrom, au asigurat în 2024 circa 74% din producția de peste 5 MW.
Analizând modelele europene, Andrei Maioreanu menționează că Franța utilizează nuclearul ca coloană vertebrală, producând 373 TWh din totalul de 547,5 TWh în 2025. Germania a introdus mecanisme de sprijnire pentru industria energointensivă pentru a proteja competitivitatea, în timp ce Polonia crește ponderea regenerabilelor și dezvoltă un program nuclear de 6–9 GW. Aceste exemple demonstrează că energia este tratată ca o componentă integrată a securității naționale, a politicii industriale și a dezvoltării economice.
Expertul precizează că energia ieftină nu poate fi obținută prin decrete sau plafonări de preț, deoarece costurile reale sunt totuși suportate de producători, furnizori sau contribuabili. O structură energetică eficientă se construiește prin investiții în tehnologii, rețele solide și stocare, oferind predictibilitate capitalului privat. România are oportunitatea de a folosi energia ca un avantaj competitiv pentru a atrage fabrici și investiții, însă acest lucru necesită evitarea deciziilor politice scurte și protejarea proprietății private.
În contextul actual, stabilitatea sectorului energetic este crucială pentru menținerea performanței economice. Deși există provocări legate de securitatea infrastructurii și gestionarea resurselor, capacitatea de producție a țării rămâne un pilon fundamental. O politică energetică coerentă trebuie să asigure că resursele sunt utilizate nu doar pentru vânzarea pe piețele externe, ci și pentru consolidarea bazei industriale interne prin prețuri și disponibilitate garantate.