O formă de sărăcie care nu este reflectată imediat în statisticile oficiale afectează numeroase gospodării din Europa, fiind identificată prin pragul de 10% din venit dedicat cheltuielilor cu energia. Atunci când costurile pentru electricitate, gaz, energie termică și combustibili depășesc acest procent, serviciul energetic încetează să mai fie un cost normal și devine o povară structurală. Această presiune constantă asupra bugetelor familiare afectează zeci de milioane de persoane pe întregul continent.
Estimările AEI indică faptul că aproximativ 17–22% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană depășesc acest prag critic de cheltuieli. Deși indicatorul oficial de sărăcie energetică se concentrează pe incapacitatea de a menține locuința încălzită, pragul de 10% relevă o problemă mai profundă. Acesta evidențiază situația familiilor care, deși pot plăti facturile, sunt nevoite să sacrifice alte necesități fundamentale, precum hrana, sănătatea sau educația, pentru a acoperi costurile energetice.
Există disparități geografice semnificative în distribuția acestui risc energetic în cadrul Europei. În Bulgaria, România și Grecia, între 30% și 40% dintre gospodării alocă peste 10% din buget pentru energie, ajungând uneori la 15–20% în cazul familiilor cu venituri mici. În sudul Europei, precum Spania sau Portugalia, aproximativ 20–25% dintre gospodării depășesc acest prag, factori fiind calitatea fondului locativ și volatilitatea prețurilor la electricitate.
În regiunile din nordul și vestul Europei, precum Finlanda, Danemarca sau Luxemburg, proporția de gospodării afectate scade la nivelul de 5–10%. Această diferență nu este cauzată de prețuri mai mici, ci de veniturile ridicate, eficiența energetică a clădirilor și existența unor sisteme sociale solide. Această fragmentare evidențiază o fractură structurală în interiorul Uniunii, unde accesul la stabilitatea financiară depinde puternic de locația geografică.
Perioada 2022–2023 a demonstrat fragilitatea echilibrului economic, provocând o creștere abruptă a numărului de gospodării care depășesc pragul de 10%. Deși schemele de plafonare și subvențiile publice au ajutat la amortizarea șocurilor, acestea sunt considerate soluții care doar cumpără timp, nu rezolvări structurale. Problemele de fond rămân legate de venituri insuficiente, de stocul de locuințe vechi, ineficiente, și de dependența de combustibili volatili.
Riscul de sărăcie sau de excluziune socială este estimat că va crește spre 23–25% în viitorul apropiat. Această evoluție este alimentată de inflația care depășește creșterea salariilor reale, de volatilitatea prețurilor la energie și de stagnarea productivității europene. O creștere a numărului de persoane aflate în risc poate duce la o fragmentare politică mai mare și la creșterea vulnerabilității la mișcările populiste sau eurosceptice în statele europene.