Producția la nivel mondial de biocombustibili ar putea înregistra o creștere de aproape 70% până în anul 2030, comparativ cu nivelurile din 2025. Această evoluție este determinată de deciziile marilor producători de a majora cotele de amestecare a acestor combustibili cu variantele convenționale. Schimbarea de paradigmă apare ca un răspuns direct la criza energetică declanșată de războiul din Iran, conform unui studiu recent publicat de think tank-ul londonez Chatham House și organizația Forest Stewardship Council (FSC).
Cota de biocombustibili, precum etanolul, este influențată direct de dinamica prețurilor la energiile fosile. De la începutul conflictului din Iran, prețul petrolului a cunoscut o creștere de aproape 40%, în timp ce prețurile la zahăr și porumb au avansat cu aproximativ 20%. În acest context, entități precum Brazilia, China, India, Indonezia și Statele Unite, alături de Uniunea Europeană, au propus sau au adoptat deja măsuri pentru a crește proporția de biocombustibili în amestecurile de carburanți utilizate pe piață.
Implementarea integrală a acestor măsuri ar putea duce la o dublare a suprafeței necesare pentru producerea materiilor prime până în 2030 față de anul 2023. Estimările indică faptul că ar fi necesare încă 36 de milioane de hectare de teren, o suprafață comparabilă cu dimensiunea Germaniei. Autorii studiului subliniază că prioritizarea securității energetice pe termen scurt ar putea genera o insecuritate alimentară pe termen mediu, în special dacă apar șocuri precum fenomene meteorologice extreme care să afecteze prețurile alimentelor.
Există o preocupare majoră privind viteza cu care sunt majorate cerințele de utilizare a biocombustibililor în raport cu capacitatea de control. Riscul este ca cererea pentru materii prime să crească mult mai rapid decât pot fi implementate sistemele de certificare, mecanismele de control al utilizării terenurilor sau măsurile de protecție a mediului. Această discrepanță între cerere și reglementare ar putea accelera procesele de defrișare și utilizarea ineficientă a resurselor de teren disponibile la nivel global.
Analiza face o distincție clară între biocombustibilii de primă generație, obținuți din culturi precum porumbul sau trestia de zahăr, și cei avansați de a doua generație. Utilizarea materiilor prime de primă generație este asociată cu riscuri de degradare a terenurilor, consum ridicat de apă și amenințări la adresa securității alimentare. Pe de altă parte, biocombustibilii de a doua generație, produși din reziduuri organice sau deșeuri precum uleiul alimentar uzat, pot contribui la refacerea terenurilor dacă sunt cultivați pe suprafețe deja degradate.
Evoluția piețelor de energie și a resurselor agricole este strâns legată de stabilitatea geopolitică globală. Tensiunile actuale din zonele de conflict influențează direct costurile de producție și disponibilitatea materiilor prime pe piețele internaționale. Această volatilitate forțează guvernele să caute alternative de aprovizionare, însă tranziția către soluții sustenabile implică un echilibru fragil între necesitățile energetice imediate și conservarea resurselor naturale și alimentare pe termen lung.