Proiectul Caspian–Black Sea–European Green Energy Corridor, cunoscut sub denumirea de Coridor Verde, reprezintă o nouă oportunitate de integrare a României în rețelele energetice europene. Această inițiativă, demarată în cooperare de Turcia și Azerbaidjan, vizează construirea unor interconectări pentru transportul energiei electrice generate din surse regenerabile din regiunea Mării Caspice către Europa. Traseul propus include trecerea prin Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria, oferind posibilitatea de a diversifica rutele de aprovizionare și de a integra energie verde în sistemul european.
Spre deosebire de rețelele electrice terestre europene, care utilizează în principal curentul alternativ, Coridorul Verde se bazează pe conceptul unui cablu electric submarin care va transporta curent continuu. Expertul în securitate energetică Cosmin Păcuraru subliniază că, deși proiectul este promovat activ, acesta se confruntă cu o vulnerabilitate majoră legată de capacitatea de producție a co-inițiatorului său. Azerbaidjanul nu dispune de o capacitate semnificativă de energie regenerabilă, având o capacitate totală instalată de 9.973 MW, din care doar 278,2 MW provin din surse solare și 303,5 MW din surse eoliene.
În contextul actual, autoritățile române încearcă să consolideze parteneriatul energetic prin discuții directe cu delegația azeră. Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Cristian Silviu Bușoi, a întâlnit delegația condusă de ministrul adjunct al Energiei, Orkhan Zeynalov, pentru a promova dezvoltarea acestui coridor. Bușoi a declarat că România acordă o importanță deosebită parteneriatului cu Azerbaidjanul și proiectelor care pot consolida conectivitatea dintre Marea Caspică și Europa, încercând astfel să asigure poziția țării în noile structuri de transport energetic.
Totuși, există riscuri legate de eficiența diplomatică și de securitatea infrastructurii. Cosmin Păcuraru avertizează că România ar putea pierde teren în această competiție dacă nu va dispune de o diplomație energetică coerentă. În plus, implementarea cablului submarin ar putea fi încetinită de contextul războiului dintre Ucraina și Federația Rusă, deoarece infrastructura instalată sub Marea Neagră nu mai poate fi considerată complet sigură. O altă inițiativă regională, GETT, ar putea reprezenta o alternativă terestră, implicând Azerbaidjanul, Georgia, Turcia și Bulgaria.
O preocupare majoră vizează și influența externă asupra tranziției energetice europene. Există riscul ca negocierile internaționale să faciliteze consolidarea influenței Chinei, care deține poziții dominante în producția de echipamente pentru energia eoliană și panouri fotovoltaice. Dacă Uniunea Europeană nu își conturează o strategie proprie, tranziția către energia regenerabilă ar putea crea o nouă dependență strategică de tehnologiile chineze, transformând securitatea energetică într-o vulnerabilitate prin monopolul asupra echipamentelor necesare producției de energie verde.
Securitatea energetică a Europei de Est este influențată direct de stabilitatea rutelor de transport și de capacitatea de a diversifica sursele de aprovizionare. În contextul crizei energetice globale, regiunea Mării Negre devine un punct central pentru conectivitatea regională. România încearcă să își folosească poziția strategică și resursele naturale, precum cele care vor fi extrase în cadrul proiectului Neptun Deep, pentru a deveni un actor relevant în noile coridoare de energie.