Horia Braun Erdei, CEO Erste Asset Management, analizează complexitatea fenomenului inflaționist și limitele instrumentelor utilizate de băncile centrale pentru controlul acestuia. Acesta subliniază că, deși inflația este un indicator critic pentru investitori, care urmăresc menținerea puterii de cumpărare a capitalului, atenția acordată combaterii sale nu reflectă amploarea reală a problemelor. În viziunea sa, abordarea actuală este insuficientă deoarece se consideră banca centrală ca fiind singura entitate responsabilă pentru gestionarea prețurilor.
Unul dintre principalele argumente ale lui Horia Braun Erdei vizează impactul masiv al componentelor energetice asupra inflației. În Zona Euro, prețurile bunurilor energetice au explicat aproximativ 60% din variabilitatea inflației în ultimii 10 ani, un domeniu asupra căruia băncii centrale au o influență extrem de limitată. Autorul menționează că evenimentele geopolitice și penuria de resurse sunt factori care afectează cererea, dar care nu pot fi controlați direct prin politica monetară a instituțiilor precum Fed sau BNR.
Un alt factor determinant este reprezentat de politicile fiscale și de taxele impuse de stat. Horia Braun Erdei indică faptul că majorarea cotelor de TVA și a accizelor în România a creat o presiune inflaționistă semnificativă în ultimele 12 luni. De asemenea, liberalizarea pieței de energie electrică a contribuit la creșterea prețurilor, proces asupra căruia Banca Națională a României nu are capacitatea de a interveni, spre deosebire de alte instrumente de reglementare.
Fenomenul tehnologic aduce și noi provocări, precum creșterea prețurilor componentelor electronice. Conform datelor Eurostat, prețurile produselor care includ chip-uri de memorie flash au crescut în medie cu 50,1%, din cauza reorientării producției către infrastructura Inteligenței Artificiale. Această tendință de cerere, estimată să atragă investiții de peste 1.000 de miliarde de dolari în SUA până în 2027, creează un impuls de prețuri pe care băncii centrale nu le pot sau nu vor să îl oprească.
Totuși, autorul recunoaște că politica monetară poate influența anumite sectoare, precum serviciile, prin legătura dintre dobânzi și evoluția salariilor din sectorul privat. De asemenea, cursul de schimb al leului rămâne un instrument prin care BNR poate încerca să limiteze presiunea inflaționistă asupra bunurilor importate. Cu toate acestea, eficiența acestor măsuri este condiționată de existența unor rezerve valutare solide și de stabilitatea capitalurilor pe piața locală.
Contextul economic actual este marcat de o schimbare de paradigmă, trecând de la inflația cauzată de excesul de cerere la ceea ce unii economiști numesc „șocflație”. Acest regim este alimentat de șocuri de ofertă și de politici fiscale relaxate, care pot submina eforturile monetare. În România, unde inflația este mult mai ridicată decât media de 3,2% din Zona Euro, combaterea acestui fenomen necesită o coordonare mai amplă între politicile sectoriale și cele monetare.