Sectorul agricol traversează o perioadă de reevaluare a raporturilor de forță dintre fermieri și marile corporații, într-un context în care importanța acestui domeniu este confirmată de un Eurobarometru recent. Conform datelor, 95% dintre europeni consideră agricultura și zonele rurale esențiale pentru viitorul Europei. Totuși, în practică, relațiile economice dintre producătorii mici și actorii mari sunt rareori echilibrate, deși pe hârtie par a fi tratate ca parteneriate între profesioniști egali.
Deși agricultura contribuie cu aproximativ 5% la PIB, impactul său social este mult mai amplu, afectând aproape 20% din populație. Această populație depinde direct sau indirect de veniturile și perspectivele oferite de acest sector. Jabbar Kanani subliniază că abordarea sectorului doar prin prisma indicatorilor macroeconomici este o lentilă incompletă, deoarece ignoră greutatea socială a celor care depind de agricultură. Acest prim dezechilibru influențează direct modul în care sunt formulate politicile publice dedicate domeniului.
Dezechilibrul de putere devine evident în procesele de negociere, unde un fermier organizat ca PFA sau SRL se confruntă cu organizații dotate cu departamente juridice, financiare și comerciale complexe. Chiar și un fermier cu 500 de hectare poate ajunge în dispute de arbitraj internațional, precum GAFTA, un mecanism londonez specializat în cereale, care este un teren cunoscut pentru corporații, dar complet diferit de activitatea zilnică a producătorului. Deși profesionalizarea fermierului este necesară pentru a înțelege riscurile contractuale, aceasta nu poate anula complet diferența de infrastructură față de o multinațională.
În fața acestor disparități, se propune ca fermierul să fie privit nu doar ca profesionist, ci și ca un consumator final în anumite contexte. În momentul în care semnează contracte-cadru pentru achiziția de inputuri sau vânzarea recoltelor fără a le putea negocia, fermierul devine vulnerabil la asemenea fel de ca un consumator casnic de energie. Această poziție necesită un cadru de sprijin similar cu protecția consumatorului, pentru a compensa dezechilibrul de informație și lipsa de expertiză juridică sau financiară în fața marilor companii.
Soluția pentru restabilirea balanței ar implica o reglementare clară care să completeze directivele existente privind lanțul agroalimentar. Este necesară standardizarea prin contracte-tip pentru vânzarea recoltelor, achiziția de inputuri și procesele de creditare, asigurând astfel mai multă transparență. De asemenea, se recomandă discutarea unor proceduri de soluționare a disputelor adaptate capacității reale a fiecărei părți, recunoscând faptul că resursele fermierilor și ale companiilor nu sunt egale în procesele de negociere.
Această transformare necesită o dezbatere amplă între fermieri, companii, finanțatori, Guvern și Parlament pentru a face din reechilibrarea relațiilor o prioritate de politică publică. Jabbar Kanani, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Agricover Holding, cu o experiență de aproape 30 de ani în agricultura românească, susține că aceste măsuri sunt vitale pentru un sector economic și social de o asemenea anvergură. Obiectivul final este limitarea efectelor dezechilibrelor structurale prin un cadru juridic adaptat realității de pe teren.