Vânzarea de obiecte personale, precum haine, accesorii sau bunuri pentru locuință, prin intermediul platformelor digitale, ridică întrebări privind regimul fiscal aplicabil. Claudia Sofianu și Cătălina Butan, reprezentante EY România, subliniază că distincția între vânzarea din patrimoniul personal și o activitate cu caracter economic este esențială. În timp ce Codul fiscal prevede neimpozitarea anumitor venituri din patrimoniul personal, acesta nu detaliază în mod explicit condițiile specifice pentru aplicarea acestei reguli.
Tranzacțiile efectuate cu regularitate și continuitate în scopul obținerii de venituri pot fi încadrate ca activități independente. În acest scenariu, veniturile cad sub incidența impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale. Chiar dacă o vânzare nu este continuă, aceasta poate fi clasificată fiscal ca venit din alte surse. Legislația actuală nu oferă reguli specifice pentru bunurile second-hand, deci tratamentul fiscal depinde de circumstanțele concrete ale fiecărui caz individual.
Regulile europene DAC7 impun obligații de raportare operatorilor de platforme digitale către autorități. DAC7 nu introduce noi taxe, ci permite autorităților să primească informații despre tranzacții. Pentru a fi exclusă de la raportare, o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții: să realizeze mai puțin de 30 de tranzacții și să aibă o contraprestație totală de maximum 2.000 de euro într-un an calendaristic. Depășirea oricăruia dintre aceste praguri activează obligația de raportare.
În alte state europene, abordările fiscale variază semnificativ față de România. În Franța, vânzările de bunuri personale sunt, în principiu, neimpozabile, cu excepții pentru anumite categorii de bunuri. Germania aplică reguli diferite pentru bunurile de uz cotidian și impune consecințe fiscale pentru vânzările efectuate la un an de la achiziție. În Țările de Jos, administrația fiscală separă clar vânzările din sfera privată de achizițiile făcute special pentru revânzare cu profit.
Pentru a evita problemele cu autoritățile, vânzătorii ar trebui să păstreze documentația relevantă privind tranzacțiile și prețurile de vânzare. Datele raportate pot ajuta autoritățile să identifice cazurile care necesită investigații suplimentare. Expertii de la EY România menționează că întrebarea centrală nu este doar locul vânzării, ci și natura bunurilor și modul în care este desfășurată activitatea comercială, pentru a determina dacă aceasta constituie un business propriu-zis.
Activitatea de control a ANAF asupra veniturilor persoanelor fizice rămâne intensă. În primul semestru al anului 2026, autoritățile au analizat elementele patrimoniale pentru 1.214 persoane cu risc de neconformare, identificând 104 cazuri ce au necesitat investigații. Tot în această perioadă, 180 de verificări fiscale personale și 475 de verificări documentare au dus la constatarea unor sume de aproximativ 255 de milioane de lei.