Riscurile de oprire a centralei nucleare de la Cernavodă din cauza unui debit scăzut al Dunării au fost semnalate încă din anul 2003. Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică - HENRO, a subliniat că proiectele necesare pentru asigurarea unui debit corespunzător au fost ignorate de-a lungul timpului. Această situație a dus la momente în care nicio unitate de producție nu a fost funcțională timp de peste două luni.
Problema este legată de necesitatea de a menține adâncimea Dunării prin lucrări constante de dragare și amenajare. Silvia Vlăsceanu a menționat că există și soluții tehnice, precum ridicarea tunurilor de răcire pentru a reduce efectele debitului scăzut, însă acestea implică costuri ridicate. Ea a observat că în Bulgaria și Ungaria, care utilizează tot apa Dunării, nu se manifestă aceleași dificultăți operaționale, sugerând că soluția depinde de voința politică.
Eficacitatea strategiilor energetice rămâne o temă de discuție critică, în contextul faptului că planurile aprobate nu previn crizele actuale. Silvia Vlăsceanu a criticat faptul că, deși există o strategie aprobată în 2024 care menționează reactoare mici modulare și reducerea dependenței, acestea par a fi doar documente teoretice. Ea a amintit că în 2003 au apărut primele semne de instabilitate, când o singură unitate era în funcțiune, însă măsura de remediere a rămas nerezolvată.
Procesul de implementare a proiectelor energetice este marcat de timpi de execuție extrem de lungi și de incertitudini bugetare. Silvia Vlăsceanu a explicat că, în sectorul energetic, durează între 4 și 5 ani doar pentru luarea unei decizii, la care se adaugă încă un interval similar pentru obținerea documentației tehnice și a avizelor. Acest lucru este vizibil și în cazul centralelor nucleare, unde termenele de construcție pot depăși cu mult un deceniu.
Instabilitatea prețurilor echipamentelor și contextul economic global au afectat și alte proiecte, precum cele de la Turceni și Ișalnița. Silvia Vlăsceanu a indicat faptul că estimările de costuri au fost depășite din cauza pandemiei și a cererii masive pentru turbine și transformatoare. În consecință, unele contracte au fost reziliate pentru a căuta prețuri mai bune, iar procesul de achiziție a echipamentelor noi necesită acum așteptarea câtorva ani.
Sectorul energetic românesc se confruntă cu provocări structurale care necesită planificare pe termen lung, depășind pactele de doar 10 ani. În contextul volatilității pieței, deciziile de investiții în infrastructură critică sunt influențate de costurile explozive ale componentelor tehnice. Această dinamică afectează capacitatea de răspuns a sistemului în fața unor evenimente naturale, precum scăderea nivelului apelor din bazinul Dunării.