România se confruntă cu o situație critică în luna noiembrie, moment în care ambele reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă sunt oprite. Cauza principală a acestei întreruperi este nivelul scăzut al Dunării, care afectează procesul de răcire. În condiții normale de funcționare, această centrală asigură aproximativ 20% din întreaga producție națională de electricitate, iar lipsa ei pune presiune pe stabilitatea sistemului.
Autoritățile au decis prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, analizând posibilitatea unor importuri suplimentare de energie. În scenarii de extremă urgență, s-a menționat și necesitatea reducerii consumului pentru a evita colapsul. Deși seceta este un fenomen natural, vulnerabilitatea actuală a sistemului energetic este descrisă ca fiind rezultatul unor decizii politice care au subminat capacitatea de auto-asigurare a țării.
Securitatea energetică ar fi trebuit să însemne capacitatea de a furniza energie predictibilă la prețuri suportabile, transformând România într-un exportator regional de stabilitate. În loc de acest avantaj strategic, sectorul a suferit din cauza întârzierilor la centrala de la Iernut și a lipsei de investiții în rețele și stocare. Proiectele de la Cernavodă au rămas în faza de pregătire, în timp ce obsesia pentru energia verde a pus presiune pe amenajările hidroenergetice.
Strategia actuală a fost marcată de o retragere prematură a capacităților pe cărbune, înainte ca alternativele sigure să fie complet operaționale. Este necesară finalizarea fără alte întârzieri a centralei de la Iernut și trecerea centralei de la Mintia la exploatarea comercială la capacitatea proiectată. De asemenea, se impune asigurarea finanțării pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și găsirea unei soluții permanente pentru problema răcirii în perioadele de secetă.
Pentru a asigura stabilitatea, gazele din Neptun Deep trebuie să susțină atât producția de electricitate, cât și industria națională. Este esențial ca proiectele strategice să aibă termene publice clare, responsabili identificați și raportări periodice despre progresul real. Sectorul energetic are nevoie de o strategie concretă, asumată prin parlament, care să nu fie modificată la fiecare schimbare de guvern sau de conducere politică.
Evoluția acestui sector este critică pentru marile industrii, care se confruntă cu riscuri de deconectare. De exemplu, situația Sidex Galați ilustrează presiunea energetică, firma fiind amenințată cu deconectarea de la rețea în contextul unor datorii masive. Capacitatea de a menține un flux constant de energie rămâne pilonul central pentru evitarea unor crizi economice majore în punctele vulnerabile ale industriei de oțel.