Pe 19 octombrie 1987, piețele financiare de pe Wall Street au înregistrat unul dintre cele mai severe șocuri din istoria lor economică. Indicele Dow Jones Industrial Average a suferit o prăbușire masivă de 508 puncte, ceea ce a reprezentat o scădere de 22,6% din valoarea sa într-o singură ședință de tranzacționare. Evenimentul, cunoscut sub numele de „Black Monday” sau Lunea Neagră, rămâne un reper fundamental în studiul crizelor financiare datorită vitezei și amplorii pierderilor.
Înainte de acest colaps, piețele americane traversau o perioadă de expansiune accelerată, Dow Jones câștigând aproximativ 44% în primele șapte luni ale anului 1987. Această creștere rapidă a generat suspiciuni privind evaluarea reală a companiilor și posibilitatea ca prețurile să fi depășit fundamentele economice. În luna octombrie, incertitudinea a fost amplificată de informațiile privind deficitul comercial american și de deprecierea dolarului, factori care au deteriorat încrederea investitorilor.
Tensiunile au fost exacerbate de evenimente tehnice și declarații politice been vorbite în perioada respectivă. Vineri, 16 octombrie, indicele scăzuse deja cu 4,6%, chiar în contextul expirării contractelor futures și opțiunilor, fenomen numit „triple witching”. Ulterior, secretarul Trezoreriei SUA, James Baker, a sugerat că Washingtonul ar putea accepta o depreciere a dolarului pentru a reduce deficitul comercial, fapt ce a intensificat îngrirorile privind direcția politicii economice.
Mecanismele de gestionare a riscului au jucat un rol paradoxal în accelerarea prăbușirii, transformând încercările de protecție în surse de panică. Strategia de „portfolio insurance”, utilizată de diverse firme de investiții pentru a ajusta expunerea la piață prin contracte derivate, a contribuit la un efect de domino. Atunci când mulți participanți au aplicat simultan aceste modele matematice pentru a vinde, presiunea de ieșire a forțat prețurile și mai jos, declanșând noi semnale de vânzare.
Impactul crizei s-a manifestat rapid la nivel global, demonstrând interconectarea piețelor financiare. Înainte de deschiderea bursei americane, piețele din Asia înregistrau deja scăderi semnificative, iar în Noua Zeelandă piața bursieră a pierdut aproximativ 60%. Această propagare a panică a fost facilitată de interconectarea instituțiilor care operau pe piețe multiple, transformând un șoc local într-un fenomen de globalizare financiară care a afectat economii cu structuri diferite.
Pentru a preveni transformarea prăbușirii bursiere într-o criză bancară generalizată, Rezerva Federală a intervenit prin asigurarea lichidității necesare. La 20 octombrie 1987, președintele instituției, Alan Greenspan, a transmis un mesaj de stabilitate, încurajând băncile comerciale să mențină finanțarea în condiții normale. Această acțiune a permis recuperarea parțială a pierderilor, dar a ridicat și dezbateri privind „moral hazard”, ovvero riscul ca protecția anticipată a băncilor centrale să încurajeze comportamente riscante.