Piațele financiare globale traversează o perioadă de incertitudine, fiind supuse a două riscuri fundamentale care pot afecta stabilitatea economică. Pe de o parte, există temeri legate de capacitatea inteligenței artificiale de a genera suficiente venituri pentru a justifica investițiile uriașe în infrastructură și centre de date. Pe de altă parte, apare îngrijorarea privind sustenabilitatea datoriilor guvernamentale, în contextul în care statele supraîndatorate trebuie să își refinanțeze obligațiile cu capital tot mai scump.
Sectorul tehnologic se bazează pe o rețea de finanțare care depinde de venituri care trebuie să apară la timp pentru a susține evaluările actuale. BIS a confirmat faptul că nevoile de investiții în inteligența artificială sunt atât de mari încât finanțarea se mută de la fluxurile de numerar operaționale către împrumuturi și capital privat. Un exemplu relevant este CoreWeave, unde randamentul obligațiunii pe cinci ani a crescut de la 10% în iulie la aproximativ 15%, în timp ce acțiunile au pierdut o treime din valoare într-o singură lună.
Interconexiunile dintre companiile de tehnologie creează un risc de concentrare, deoarece investițiile și comenzile de echipamente le leagă strâns bilanțurile financiare. FMI observă că aceste relații financiare ciclice, împreună cu obsolescvența tehnologică, pot amplifica un șoc în cazul în care creșterea productivității este mai mică decât se aștepta. În plus, există riscul unor „împrumuturi din umbră”, unde centrele de date sunt deținute de vehicule de investiții separate care se împrumută pe baza unor acorduri de utilizare a infrastructurii de la grupurile tehnologice.
Există un paradox în modul în care aceste două riscuri pot interacționa în economie. O eventuală „aterizare forțată” a sectorului de inteligență artificială ar putea reduce cererea de capital și ar putea împinge în jos randamentele obligațiunilor guvernamentale, oferind un respiro fiscal statelor. Totuși, o criză a datoriilor suverane ar crește costul banilor pentru întregul sistem, afectând direct companiile care au nevoie de capital constant pentru a finanța revoluția tehnologică și noile infrastructuri de calcul.
Banca Rezervei Australiei a semnalat o altă vulnerabilitate: decalajul dintre scadența datoriei și durata de viață a echipamentelor finanțate. Obligațiunile cu scadențe de 20 sau 30 de ani pot fi utilizate pentru a finanța tehnologii, precum cipurile, care pot deveni obsolete mult înainte de achitarea împrumutului. Această discrepanță între durata datoriilor și utilitatea economică a activelor reprezintă un punct critic de monitorizare pentru stabilitatea pe termen lung a investițiilor în infrastructura digitală.
Analizele economice recente subliniază că guvernele și companiile de tehnologie concurează pentru același capital de investiții pe o piață tot mai exigentă. FMI avertizează că o creștere bruscă a randamentelor obligațiilor guvernamentale ar putea reduce valoarea activelor utilizate drept garanții și ar putea pune presiune pe evaluările altor piețe. În acest context, refugiul tradițional în datoria publică ar putea deveni nesigur exact în momentul în care investitorii au cea mai mare nevoie de stabilitate.