Investițiile anuale destinate centrelor de date, infrastructura esențială pentru dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială, vor experimenta o creștere accelerată în perioada următoare. Conform raportului „PwC Global Data Centre Outlook”, fluxurile financiare vor crește de la aproximativ 560 mld. de dolari în 2025 la peste 800 mld. de dolari în 2026. Până în anul 2030, aceste investiții vor depăși pragul de 1,1 trilioane de dolari anual, pe măsură ce cererea pentru capacitate de calcul crește.
Pe termen lung, sectorul ar putea atinge niveluri de investiții anuale de 1,8 trilioane de dolari până în 2050. PwC estimează că, în intervalul 2026-2050, costurile totale pentru dezvoltarea centrelor de date la nivel global vor ajunge la 31,6 trilioane de dolari. Într-un scenariu de accelerare a adoptării inteligenței artificiale, valoarea totală a acestor cheltuieli ar putea urca până la 50 de trilioane de dolari.
Creșterea capitalului va fi susținută în principal de necesarul de echipamente, precum servere, sisteme de stocare, echipamente de rețea și procesoare CPU și GPU. În prezent, construcțiile reprezintă doar 30% din costurile de dezvoltare, în timp ce echipamentele constituie circa 70%. Totuși, spre finalul perioadei analizate, se estimează că echipamentele vor prelua o pondere mult mai mare, ajungând să reprezinte 93% din investițiile totale necesare.
Din punct de vedere geografic, Statele Unite sunt estimate să atragă aproape jumătate din investițiile globale până în 2050, cu aproximativ 15,1 trilioane de dolari. Regiunea Asia-Pacific va capta peste un sfert din total, prin piețe precum China și India. În Europa, investițiile estimate sunt de 5,6 trilioane de dolari pentru perioada 2026-2050, reprezentând circa 18% din valoarea globală, cu Germania, Marea Britanie și Spania ca principale destinații.
La nivel regional, Polonia este indicată drept principala destinație pentru dezvoltarea centrelor de date, cu investiții estimate la 10 miliarde de euro în 2030. România pregătește proiectul Black Sea AI Gigafactory, coordonat de Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei, cu o valoare estimată de peste 4 miliarde de euro. Gabriel Voicilă, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță pentru Afaceri al PwC România, avertizează că proiectul riscă întârzieri administrative.
Dezvoltarea acestor infrastructuri este strâns legată de accesul la energie electrică ieftină, fiabilă și cu emisii reduse. Pe lângă stabilitatea energetică, factori precum conectivitatea rețelelor, securitatea datelor și stabilitatea politică sunt determinanți pentru amplasarea centrelor. În contextul european, Comisia Europeană a lansat un program de finanțare pentru dezvoltarea a șapte centre de date de tip AI Gigafactory, cu un obiectiv de mobilizare a investițiilor de 30 de miliarde de euro.